Solplanet x AeroFix

Noi exproprieri aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat în şedinţa din această săptămână indicatorii tehnico-economici pentru demararea exproprierilor în cadrul a două proiecte de reabilitare a drumurilor de interes naţional.

Astfel executivul a hotărât suplimentarea pe anul 2014 a sumei prevăzută ca justă despăgubire pentru unele imobile proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 685/2007 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Varianta de ocolire Lugoj”.

Prin Hotărârea adoptată Guvernul a alocat suma de 30.000 lei, aferentă despăgubirilor câștigate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de către reclamanţi persoane fizice.

Proiectul Varianta de ocolire Lugoj este estimat la peste 23 de milioane de euro din care aproximativ 17 milioane de euro reprezintă fonduri ISPA.

De asemenea în şedinţa de marţi a fost aprobată o hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată, situat pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru realizarea unei amenajări pentru protecţia lucrării publice de interes naţional „Lărgire la 4 benzi DN 5 Adunaţii Copăceni – Giurgiu, km 23+200 – km 59+100”. Valoarea contractului pentru acest proiect se ridică la peste 2,5 milioane de euro din care contribuţia UE prin ISPA este de 1,6 mil euro, potrivit documentaţiei CNADNR.

Sus