Din 11 iulie intră în vigoare noile condiții de solicitare, aplicare și respingere a vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu.
Obținerea vizei anuale este obligatorie pentru autorizațiile de mediu și pentru autorizațiile integrate de mediu emise atât înainte de intrarea în vigoare a documentului, cât și pentru cele emise după acest moment, conform procedurii publicată în Monitorul Oficial.
Scopul aplicării vizei anuale este acela de a confirma faptul că titularul desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația de mediu sau autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări care să afecteze condițiile stabilite prin actele de reglementare.
Până la data de 10 ianuarie a fiecărui an, Agenția Națională pentru Protecția Mediului poate emite decizii de delegare către agențiile județene pentru protecția mediului pentru activitățile care au autorizație/autorizație integrată de mediu valabilă la data de 31 decembrie a anului anterior.
Ca excepție, în anul 2020, în termen de 10 zile de la data publicării ordinului pentru aprobarea procedurii, Agenția Națională pentru Protecția Mediului poate emite decizii de delegare către agențiile județene pentru protecția mediului pentru activitățile care au autorizație/autorizație integrată de mediu valabilă la data de 31 decembrie 2019.
Solicitarea pentru viza anuală se va depune și online
Pentru obținerea vizei anuale, titularul activității este obligat să solicite aplicarea vizei anuale la autoritatea publică pentru protecția mediului emitentă a autorizației/autorizației integrate de mediu, prin depunerea următoarelor documente:
* cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 (document atașat);
* raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz;
* declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația/autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură;
* dovada achitării tarifului.
Solicitarea vizei anuale se face separat pentru fiecare autorizație/autorizație integrată de mediu deținută de titular. Solicitarea vizei anuale se poate transmite și prin mijloace electronice (scanat pe e-mail, pe adresa oficială a autorității publice pentru protecția mediului sau prin fax). Titularul se va asigura că solicitarea a fost înregistrată.
Pentru evitarea dublării raportărilor, titularul menționează în cerere numărul de înregistrare și data la care a depus la autoritatea publică pentru protecția mediului rapoartele solicitate prin autorizația/autorizația integrată de mediu. În cazul raportărilor efectuate în sistem electronic, titularul menționează data la care a încărcat datele în sistem.
Tarife
Pentru solicitarea de aplicare a vizei anuale se percepe un tarif în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. Tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă.
Acesta se va achita în avans, la sediul autorității competente pentru protecția mediului sau prin ordin de plată.
Descărcați aici Procedura de aplicare a vizei anuale
Citiți și:
Cladire rezidentiala cu 14 niveluri, in planul unui cunoscut dezvoltator