Oferte locuri de munca top

NEPI a demarat lucrările la un nou mall în Timişoara

Noul mall NEPI din Timisoara_1NEPI, investitor imobiliar sud-african, a demarat în Timişoara lucrările la un nou mall regional. Fundaţia noului mall a fost turnată iar construcţia avansează cu rapiditate.

Proiectul, situat pe strada Şagului, va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 metri pătraţi.
Unul dintre principalele puncte de atracţie ale noului mall va fi cinematograful. Multiplex-ul cuprinde în total 14 săli digitale performante. Cu o capacitate totală de 2.400 de locuri şi o suprafaţă de 4.000 mp acesta  va deveni cel mai mare multiplex din afara Capitalei.

Retailerul Carrefour va deschide în noul mall din Timişoara primul şi singurul hypermarket din zona de vest a ţării. Magazinul se va întinde pe o suprafaţă de 10.000 mp.

Pe 23 aprilie 2015, NEPI va inaugura Mega Mall, cel mai nou mall din Bucureşti.
Din portofoliul NEPI fac parte Mall Promenada, Vulcan Value Center, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia şi Slovacia.


Etichete:
Sus