Oferte locuri de munca top

Master Planul de Transport a fost revizuit

drumVersiunea revizuită a Master Planului General de Transport va fi înaintată Guvernului spre aprobare până pe 15 decembrie. Noua variantă va include şi observaţiile colectate de Ministerul Transporturilor în urma dezbaterii publice organizate în luna otombrie. Astfel, legătura dintre Sibiu şi Piteşti va fi realizată printr-o autostradă, nu printr-un drum expres, aşa cum era prevăzut în varianta anterioară. Investiţia va fi implementată în intervalul 2014-2020, potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor.
Tot în urma dezbaterii a fost preluată în MPGT şi propunerea de includere a centurii Bucureştiului (inelul 2) la nivel de autostradă, cu implementare în două etape. În prima vor fi modernizate şi reabilitate capetele Centurii de Nord a Capitalei, respectiv Centura Sud. Pentru aceste lucrări se vor aloca aproximativ 200 milioane de euro prin POS T 2014-2020. În etapa a doua, corespunzătoare perioadei de programare 2021-2027, va fi realizată centura de Nord (inelul 2) la nivel de autostradă.
În noua variantă a MPGT va mai fi introdusă şi varainta ocolitoare Timişoara Sud.
În privinţa sectorului feroviar, Ministerul Transporturilor are în vedere identificarea unor soluţii pentru ceşterea bugetului alocat mentenanţei şi reparaţiilor capitale în vederea menţinerii actualei configuraţii a reţelei feroviare. În lipsa unor soluţii, reţeaua ar urma să fie redusă cu 30%.
O serie de alte propuneri se află deocamdată în analiză şi ar putea fi introduse în varianta revizuită a MPGT.
Consultantul care elaborează MPGT, compania americană AECOM, va definitiva draftul MPGT şi strategia de implementare a acestuia până la sfârşitul lunii noiembrie.
În urma dezbaterilor publice, Ministerul a primit în jur de 130 de propuneri şi observaţii referitoare la MPGT. Aproximativ 80% dintre acestea au fost analizate de AECOM, iar restul sunt în curs de analiză.
MPGT reprezintă documentul strategic care stă la baza alocării fondurilor europene pentru infrastructura de transport în intervalul 2014-2030.
Pentru acest interval, proiectele incluse în MPGT solicită o finanţare de peste 49 miliarde de euro, însă sursele de finanţare identificate până acum pot acoperi doar în jur de 35 de miliarde de euro, respectiv ceva mai mult de 70%.

Sus