Oferte locuri de munca top

Modificari pentru licentele si autorizatiile in sectorul gazelor naturale si energiei electrice

Mai multe schimbări vor fi aduse regulamentelor pentru acordarea licențelor și autorizațiilor atât în sectorul energiei electrice, cât și în cel al gazelor naturale. Aceasta conform unor proiecte de ordin ale Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energie, lansate în consultare publică.

Astfel, în cadrul Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, următoarele modificări sunt propuse:

* crearea unei baze de date la nivelul ANRE, precum și a facilitării procesului de instituire a Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România (denumită INIS) prin care România, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, contribuie la realizarea Infrastructurii pentru informaţii spaţiale în Uniunea Europeană;

* clarificarea prevederilor privind suspendarea autorizațiilor de înființare/licențelor, prin explicitarea unor situații particulare, cum ar fi indisponibilitatea tehnică a capacităților energetice prevăzute în condițiile specifice asociate licențelor sau încetarea funcționării acestor capacități din alte cauze.

* introducerea unui nou tip de licență cu caracter provizoriu pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice sau de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, care să permită tranzacționarea în avans a energiei electrice care va fi produsă de respectivele capacități energetice pe piața centralizată destinată atribuirii contractelor de energie electrică pentru perioade lungi de livrare.

Totodată, ANRE va modifica și Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, princare se urmărește îmbunătățirea procesului de acordare, modificare, suspendare și de retragere a autorizațiilor de înființare/licențelor acordate de ANRE în sectorul gazelor naturale, în principal, prin:

* detalierea dispozițiilor aplicabile în situația în care un titular de acord petrolier utilizează gazele naturale exclusiv în procesele de producţie a gazelor;

* clarificarea procesului de suspendare/retragere a autorizației de înființare/licenței în situațiile în care fapta constatată de ANRE este remediabilă, respectiv iremediabilă;

* stabilirea unei perioade de 60 de zile calendaristice în vederea remedierii situaţiei create şi conformării cu autorizaţia de înfiinţare/licenta.

 Descărcați aici Proiectele de Ordin ANRE

 

 

 

 

 

Citiți și:

Un ansamblu nou din Bucuresti va ajunge la 14 blocuri

Patru contestatii pentru un contract de peste 50 mil euro

Cine va reabilita cu peste 110 mil lei drumuri judetene

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

 

Sus