Oferte locuri de munca top

Modificarea autorizarii constructiilor, respinsa de doua Guverne dar cu propunere de adoptare in Camera Deputatilor

Raport favorabil, cu propunere de adoptare de către Camera Deputaților, a primit propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, va fi inclusă în lege o excepție care să permită obținerea autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construcții necesare extinderii, întreținerii sistemelor de apă și apă uzată, aducțiuni, respectiv în baza unui acord pentru construcțiile care afectează temporar terenul și cu acordul expres al deținătorului de drept.

Aceasta prin modificarea punctului 2 al definiţiei „Drept de execuţie a lucrărilor de construcţii” din Anexa nr.2 la Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Comisiile sesizate pe fond au decis să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii în forma prezentată de inițiatori.

Inițiatorii proiectului consideră că această modificare a Legii 50/1991 va duce la evitarea unor aranjamente financiare, atât din partea utilizatorilor (care nu au finalizat dezbaterile succesorale, acțiuni judecătorești în constatare sau realizarea drepturilor), cât și din partea autorităților locale, statului sau autorităților care implementează aceste proiecte, dar și la urgentarea realizării acestora, dată fiind utilitatea lor publică.

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și a fost inițiată de patru deputați PSD, printre care și fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Senatul, prima Cameră sesizată, a respins propunerea. Cu toate acestea, cu două abțineri, comisiile sesizate în fond din Camera Deputaților, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, precum și Comisia juridică, de disciplină și imunități, au dat aviz favorabil și au înaintat proiectul de lege către plen cu propunere de adoptare.


Cioloș și Grindeanu nu au fost de acord cu această propunere
Guvernul, fie că vorbim despre perioada Cioloș, fie că vorbim despre perioada Grindeanu, nu a fost de acord cu această propunere legislativă. Astfel, ultimele două guvernări ale României post-decembriste au emis aviz negativ cu privire la subiect.

„Din analiza inițiativei legislative nu rezultă considerentul completării prevederilor existente privind excepția în cauză aferentă contractului de închiriere încheiat în condițiile legislației specifice din domeniul petrolului și gazelor naturale cu formularea preconizată, care ar viza mai multe acorduri (explicite) sau declarații ale «deținătorului de drept» al unor terenuri, în cazul unor lucrări referitoare la  «sistemele de apă și apă uzată, aducțiuni»”, era punctul de vedere al Guvernului Cioloș.

La acea vreme, Executivul tehnocrat considera că textul nu este suficient de clar și că, mai mult decât atât, creează premisele unor vicii de neconstituționalitate, dat fiind că dreptul la proprietate al titularilor reali ar putea avea de suferit. Ba mai mult, spunea Cabinetul Cioloș, ar putea fi afectat inclusiv dreptul de proprietate publică asupra unor construcții ale statului. Totodată, demnitarii afirmau că formularea este neclară, incompletă, ambiguă și că intenția de reglementare nu poate fi determinată. Nu în ultimul rând, Guvernul Cioloș considera că o modificare a termenilor de specialitate ar trebuie făcută în corespondență cu modificările din interiorul legii, nu individual.

ÎNCHIDEREA EDIȚIEI: Marți, 23 mai, propunerea legislativă a primit 234 de voturi „pentru” adoptare, din 260 posibile, respectiv 25 de voturi „împotrivă și o abținere. Astfel, dacă persoanele și instituțiile abilitate nu vor sesiza Curtea Constituțională, proiectul de act normativ va ajunge pe masa președintelui Iohannis, pentru promulgare. Dacă președintele nu va cere reexaminarea, proiectul de Lege va fi publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus