Oferte locuri de munca top

Ministrul Transporturilor, in videoconferinta cu Aktor

Preşedintele executiv al firmei de construcții infrastructură Aktor din Grecia, Christos Panagiotopoulos, a discutat în sistem videoconferință cu Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.

Videoconferinţa a oferit prilejul de ”a confirma parteneriatul strategic şi importanţa tuturor principalelor proiecte în derulare în ţară, respectiv de a sublinia că toate termenele de execuţie vor fi respectate”, după cum au anunțat constructorii greci.

Aceștia şi-au luat angajamentul să livreze până la vară tronsonul din autostrada Sebeş – Turda.

În ceea ce privește construirea lotului 3 din Centura Bucureştiului, reprezentanții companiei au spus că ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021.

Mai mult, a fost menţionat faptul că lucrările continuă fără oprire în staţia Ilteu şi la tunelele pentru proiectul Gurasada.

În același timp, în regiunea Braşov sunt în lucru două proiecte majore: calea ferată Braşov – Sighişoara, care progresează, respectiv lotul 2, pentru care compania urmează să primească patru freze pentru tunele.

Recent, compania a livrat proiectul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei.

Președintele Christos Panagiotopoulos a subliniat în discuţia cu ministrul Cătălin Drulă importanţa pe care o are România pentru Aktor şi l-a reasigurat pe acesta că va superviza personal progresul proiectelor.

 

Un comentariu;

Sus