Oferte locuri de munca top

Maramures are anul acesta un buget total de 932 mil lei

Bugetul total pentru anul 2026 al județului Maramureș, aprobat la finele lunii mai, se ridică la 932 milioane de lei.

Din total, 349 milioane de lei reprezintă secțiunea de funcționare, iar 583 milioane de lei sunt alocați secțiunii de dezvoltare, cea care susține investițiile și proiectele aflate în implementare la nivelul județului.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a explicat că acesta este unul dintre cele mai complexe și mai dificile bugete construite în ultimii ani, atât din cauza adoptării întârziate a bugetului de stat, cât și din cauza numărului fără precedent de proiecte aflate în implementare.

„Este un buget care s-a născut greu. Bugetul de stat a fost aprobat târziu, iar cifrele oficiale au ajuns cu întârziere la autoritățile locale. Abia după ce am primit toate datele am putut să construim un buget realist, care să asigure atât funcționarea Consiliului Județean și a celor 22 de instituții aflate în subordine, cât și continuarea investițiilor aflate în derulare. Spre deosebire de primării, Consiliul Județean nu încasează taxe și impozite locale. Funcționăm exclusiv din sumele repartizate prin Legea bugetului de stat și suntem obligați să construim un buget echilibrat, fără deficit. În aceste condiții, fiecare leu trebuie gestionat cu maximă responsabilitate”, a declarat liderul administrației județene, Gabriel Zetea.

63 de proiecte aflate în implementarea Consiliului Județean Maramureș

În prezent, Consiliul Județean Maramureș are în implementare 63 de proiecte, față de 43 câte erau în anul 2025.

Aceste proiecte acoperă domenii esențiale pentru dezvoltarea județului: sănătate, infrastructură rutieră, educație, cultură, patrimoniu, asistență socială și protecția mediului.

Printre investițiile majore care vor continua în anul 2026 se numără:

– extinderea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, proiect estimat la aproximativ 100 milioane de euro;

– continuarea investițiilor la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;

– dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Internațional Maramureș;

– modernizarea drumurilor județene;

– lucrările la Podul peste Tisa;

– finalizarea investițiilor din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor;

– reabilitarea Palatului Administrativ;

– dezvoltarea infrastructurii educaționale și a învățământului special;

– proiectele culturale și de restaurare a patrimoniului maramureșean.

Va fi deblocata licitatia de peste 24 mil euro pentru lucrari rutiere

Maramureșul a devenit județul cu cel mai mare buget realizat

Construcția bugetului pentru anul 2026 pornește de la performanța remarcabilă înregistrată anul trecut, când Maramureșul a devenit județul cu cel mai mare buget realizat din România.

Cu un buget total de 852 de milioane de lei, Maramureșul a depășit județe considerate de mulți ani modele administrative și economice, precum Bihor sau Cluj.

Pe locurile următoare s-au clasat Bistrița-Năsăud cu 824 milioane de lei, Dolj cu 763 milioane de lei, Iași cu 762 milioane de lei, Prahova cu 763 milioane de lei, Bihor cu 731 milioane de lei și Cluj cu 731 milioane de lei.

Performanța este cu atât mai importantă cu cât Maramureșul a reușit să ajungă pe primul loc în România având resurse de funcționare mult mai mici decât alte administrații județene.

Dacă Maramureșul a avut anul trecut un buget de funcționare de 299 milioane de lei și investiții în valoare de 553 milioane de lei, Bihorul a beneficiat de 428 milioane de lei pentru funcționare și doar 303 milioane de lei pentru dezvoltare, iar Clujul a avut 527 milioane de lei pentru funcționare și 204 milioane de lei pentru investiții.

Practic, Maramureșul a atras aproape dublul fondurilor pentru dezvoltare față de Bihor și aproape de trei ori mai mult decât Clujul.

„Este o performanță care ne onorează și care aparține întregii echipe a Consiliului Județean Maramureș. Ani la rând ne-am uitat cu admirație la județe precum Bihor sau Cluj. Astăzi, cifrele arată că Maramureșul a devenit un model în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și implementarea proiectelor. Ne dorim ca și în 2026 să fim în fruntea clasamentului național. Nu va fi simplu, dar avem experiența, proiectele și echipa necesară pentru a continua acest parcurs”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie2026


Etichete:
Sus