Oferte locuri de munca top

Mai putine accidente de munca pe santierele din tara

În sectorul construcțiilor de clădiri, s-au înregistrat mai puține accidente în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport dat publicității de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Astfel, în primele trei luni ale anului, au fost 44 de persoane accidentate, cu 54,2% mai puțin față de aceeași perioadă din 2020 (96 de accidentați).

Cele 44 de persoane reprezintă 5,9% din totalul accidentaților din economia națională. Din păcate, în perioada menționată, în acest sector de activitate s-a înregistrat și un accident mortal, reprezentând 10% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, mai puţin cu 91,7% decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost 12 decese.

În industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii au fost, în primul trimestru, 27 de accidentaţi, reprezentând 3,6% din totalul persoanelor accidentate din economia naţională. Acest număr este cu 42,6% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, când au fost 47 de accidentaţi.

La nivel național, în primul trimestru al anului, a fost înregistrat un număr de 752 persoane accidentate, cu 43,4% mai puțin decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost 1.329 de persoane accidentate.

Indicele de frecvenţă (numărul de accidentaţi care revine la 1000 de lucrători) a fost 0,55‰ pentru totalul persoanelor accidentate, în scădere cu 43,7% față de aceeaşi perioadă a anului 2020, când a fost 0,98‰.

Cele mai multe accidente s-au întâmplat în Capitală. Aici au avut loc 122 de accidentări, reprezentând 16,2% din totalul pe ţară, cu 64,5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, când au fost 344 de accidentaţi. Urmează județele Brașov (61 accidentați), Maramureș (41), Constanța (36) și Arad (32).

Din punctul de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 29,2%, urmate de cei între 40-50 de ani, care au ponderea de 28,3% din totalul persoanelor accidentate în primele 3 luni ale anului 2021. Persoanele din grupa de vârstă 50-60 de ani au procentul cel mai mare, de 40% din totalul accidentaților mortal în primele trei luni ale anului 2021.

Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzătoare a operațiilor de muncă (43,5% din totalul accidentelor), căderile de la același nivel / de la înălțime (31,9%) și diverse omisiuni – neutilizarea mijloacelor de protecție din dotare; neefectuarea în timp util a unor operații indispensabile securității muncii etc. (8,8%).

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus