Oferte locuri de munca top

Mai pot fi facute inscrieri la concursul de solutii pentru edificarea unui centru multifunctional

Nouă firme de arhitectură și-au manifestat intenția de a depune proiecte la concursul de soluții pentru edificarea unui centru cultural multifuncțional în Oradea.

Depunerea proiectelor se face până pe data de 29 noiembrie, ora 23:30.

Firmele de arhitectură care și-au anunțat participarea la concursul lansat de Consiliul Județean Bihor sunt din București, Arad, Brașov și Oradea.

Premiul I pentru cel mai bun proiect constă în valoarea contractului de proiectare, în limita a 3% din valoarea devizului estimativ general.

Centrul va avea o sală cu o capacitate de cel puțin 1.000 de locuri și două săli cu o capacitate de câte 300-400 de locuri, putând fi compus din una sau două clădiri, în funcție de viziunea concurentului.

Valoarea estimată a proiectului este de 15 milioane de euro, acesta fiind propus spre finanțare ca proiect strategic în următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene.

Viitorul centru cultural urmează să fie situat în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului.            

Juriul va selecta proiectele câștigătoare în funcție de următoarele criterii:

* creativitate, originalitate și calitate arhitecturală/ urbanistică/ funcțională/ peisagistică – maxim 55 puncte,

* viabilitate, raționalitate și sustenabilitate – maxim 30 de puncte,

* atingerea obiectivelor propuse prin temă – maxim 10 puncte și

* calitatea și claritatea reprezentării ideilor – maxim 5 puncte.

Premiile acordate sunt: premiul I – valoarea contractului de proiectare, în limita a 3% din valoarea devizului estimativ general al proiectului câștigător, premiul II – 40.000 lei, premiul III – 25.000 lei, mențiuni pentru locurile 4 și 5 și diplome de participare pentru toți cei care s-au înscris.

Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, a declarat: „Centrul cultural multifuncțional este o investiție importantă pentru județul Bihor. Așteptăm firmele să participe, să vină cu idei și proiecte îndrăznețe pentru acest centru cultural care va găzdui diverse evenimente și întâlniri, de la concerte și spectacole, la congrese de medicină și întâlniri de afaceri. Cei interesați ne pot contacta pentru clarificări sau vizite în teren.

Pe data de 6-7 decembrie se va face jurizarea online a proiectelor, ca apoi pe data de 8 decembrie să fie declarat oficial câștigătorul. Expoziția proiectelor va fi făcută pe data de 15 decembrie. Perioada limită a depunerilor contestațiilor este 20 decembrie.”

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus