Oferte locuri de munca top

Mai multi constructori vor avea acces la Garant Construct

Mai mulți constructori vor putea accesa fonduri prin IMM Garant Construct, după ce Guvernul a crescut plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate prin IMM Invest Plus până la sfârșitul acestui an.

Majorarea ajunge la peste 4 miliarde de lei pentru toate componentele IMM Invest Plus (IMM Invest România, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Innovation şi Rural Invest). Aceste fonduri vor asigura finanțare pentru încă 4.500 de firme.

Astfel, actul normativ, aprobat în ședința de Guvern, stabilește un plafon total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat până la data de 31 decembrie 2023 de 24,3 miliarde lei, de la 20,2 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 4,92 miliarde euro.

Ajutorul de stat sub formă de grant este majorat la peste 3,45 miliarde lei (circa 695,753 milioane euro), de la 2,88 miliarde lei (aproximativ 584,922 milioane euro) și este implementat numai în limita fondurilor anuale aprobate.

Numărul beneficiarilor Programului IMM-INVEST va ajunge astfel la peste 31.200 de firme, care primesc astfel ajutor pentru a face față efectelor directe și indirecte ale războiului din Ucraina.
Măsura vine în sprijinul antreprenorilor români care au manifestat un interes crescut în accesarea acestui program. De la începutul acestui an și până în prezent, au fost înregistrate 10.947 IMM-uri care au solicitat 12.501 credite, în valoare de peste 14 miliarde lei.

Componenta GARANT CONSTRUCT

Garant Construct are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale, prin FNGCIMM și FRC, de până la 90% din valoarea finanțărilor. Programul este destinat proiectelor privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementate de IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie din sectorul construcțiilor și UAT-uri, cu două subcomponente:

* subcomponenta de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri;

* subcomponenta de susținere a proiectelor de investiții de scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

Cheltuieli eligibile:

* achiziția de echipamente și utilaje de construcții, logistică industrială;

* construcția, achiziția, amenajarea de hale pentru uz propriu, sedii sociale, puncte de lucru, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții:

  1. a) construcții și instalații — cheltuieli aferente activităților de construire / extindere a spațiilor de producție / prestare de servicii ale întreprinderii, respectiv cheltuielile aferente execuției tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție: clădiri, construcții speciale, instalații aferente construcțiilor, precum instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, PSI, telecomunicații și alte tipuri de instalații impuse de destinația obiectivului;
  2. b) cheltuielile pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații care se execută pe amplasamentul delimitat, din punct de vedere juridic, ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități;
  3. c) cheltuieli de amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială – se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci, reamenajare spații verzi;

* achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a beneficiarilor care derulează contracte în sectorul construcții;

* achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu care să genereze eficiența consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;

* finanțarea capitalului de lucru pentru achiziția de materiale de construcții și cheltuieli executare lucrări aferente activităților de construcții, combustibil, energie și alte tipuri de cheltuieli necesare desfășurării activității curente pentru IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie care derulează contracte în sectorul construcții;

* plata salariilor, cheltuieli cu impozite, taxe, contribuții, alte sume datorate bugetului general consolidat, pentru IMM-urile și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie care derulează contracte în sectorul construcții.

Înscrierea în oricare dintre componentele IMM INVEST PLUS

* completarea declarației privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (declarația IMM) sau, după caz, declarația privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie;

* încărcarea declarației în aplicație, semnată electronic cu certificat digital sau semnată olograf și apoi scanată în format PDF.

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus