Oferte locuri de munca top

Mai multe proiecte rutiere din Arges, aprobate

Proiectele de modernizare și reabilitare a unor tronsoane de drumuri din județul Argeș au fost aprobate de către autoritățile județene.

Aceste proiecte sunt finanțate prin programul Anghel Saligny și PNDL II.

Totodată, au mai fost aprobate și proiecte rutiere pentru care autoritățile vor căuta noi surse de finanțare, precum și proiecte ce vizează investițiile pe fonduri europene.

Ion Mînzînă, președintele Consiliul Judetean Argeș, a explicat: ”Având în vedere situația dificilă de la nivel național, vă confirm că avem asigurate 100% până acum cofinanțările, după ce am apelat la acea linie de credit deschisă, pe care am utilizat-o exclusiv pentru proiectele pe fonduri europene. Vorbim, până acum, de aproximativ nouă milioane de lei”.

Aproape 50 mil euro pentru reabilitarea a 50 km de drum judetean

Președintele CJ Argeș a mai spus că este ”foarte probabil că vom fi obligați să mai încercăm o nouă linie de credit pentru ducerea la bun sfârșit a proiectelor pe care ni le propunem cu toții, în Consiliul Județean. Noi avem un grad de îndatorare care ne permite să accesăm o nouă linie de credit.”

Consilieri județeni au votat aprobarea temei de proiectare pentru modernizare a următoarelor drumuri finanțate prin Anghel Saligny:

* DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim. Jud. Vâlcea, Km 14+000 – Km 16+921, Lungime – 2,921 Km, comuna Șuici;

* DJ 731B, sate Sămara și Metofu, km 1+603-km 3+728, Lungime – 2,125 km, comuna Poiana Lacului;

* DJ 703H Sălătrucu-Vâlcea, km 25+151- km 29+863, Lungime – 4,712 km;

* DJ 703B Morărești-Uda, km 16+200 – km 17+753, în comuna Uda, Lungime – 1,553 km;

* DJ 679 C Izvoru-Mozăceni, km 12+489- 21+688, Lungime – 9,199 km;

* DJ 732C Bughea de Jos – Malu – Godeni, km 7+165-km 8+695, Lungime – 1,53 km;

* DJ 739 Bârzești (DN73D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+474 – km 2+300, Lungime= 1,826 km, în comuna Vulturești;

* DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Mușătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7C – Km 64+400), Km 53+580 – Km 61+055, Lungime – 7,475 Km;

* Modernizare DJ 703B Pădureți (DJ679)- Costești (DN65A), Km 48+975-59+287, L – 10,312 Km la Lunca Corbului și Costești – a fost apobat Devizul general actualizat și a indicatorilor tehnico – economici, faza execuție lucrări.

Au mai fost aprobate și valoarea acualizată a cofinanțării și Devizul General actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru Pod pe DJ703 H Curtea de Argeş (DN 7C) – Valea Danului – Cepari, km 0+597, Lungime – 152 m, în comuna Valea Danului – finanțat prin PNDL II.

Nou perimetru pentru extractia agregatelor minerale

De asemenea, a fost aprobată și tema de proiectare pentru modernizarea mai multor drumuri pentru care trebuie identificate surse de finanțare:

* DJ 679A Bârla (DJ 679) – Căldăraru, km 0+000- km 12+835, Lungime – 12,835 km

* DJ 704D Prislop (DN7) – Lupueni (DJ 703E), km 0+000 – km 2+358, Lungime – 2,358 km în comunele Bascov și Băbana

* DJ 704G Cicănești-Șuici (DJ 703H), km 9+532 – km 13+435, Lungime – 3,903 km

* DJ 703E Pitești (DN7) – Băbana – Cocu, km 1+800 – km 19 + 765, Lungime – 17,965 km.

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus