Oferte locuri de munca top

Lucrari de peste 185 mil lei la spitalele din Bucuresti

Spitalele din București vor beneficia de lucrări de reparații, reabilitare și creșterea eficienței energetice, în valoare totală estimată la peste 185 milioane de lei, fără TVA.

Aceasta potrivit estimărilor a două autorități contractante.

Primul proiect are valoarea estimată de maxim 122,5 milioane de lei. Acesta vizează lucrări de reparații și reabilitări la clădirile administrate de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B).

Este un acord cadru, pe termen de 4 ani, pentru a cărui atribuire a fost lansată astăzi o procedură de achiziție publică. Finanțarea este din fonduri bugetare.

Constructorii interesați pot depune oferte până pe 1 septembrie.

Criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate – cost”. Prețul ofertei

contează 50%, experiența profesională 20% și garanția acordată pentru lucrări 30%.

Un al doilea mare contract pentru unități spitalicești din București, lansat astăzi în licitație, vizează servicii de proiectare și execuţie a lucrărilor pentru creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan de pe Vitan-Bârzeşti.

Contractul prevede reabilitarea corpurilor de clădire C1 si C2 (construcții și instalații).

Valoarea totală estimată este de peste 62,85 milioane lei fără TVA.

Finanțarea este din fonduri europene.

Termenul maxim de realizare a contractului este de 27 luni.

Criteriul de atribuire este ”cel mai bun raport calitate – preț”. Prețul ofertei contează 80%, experiența profesională specifică a managerului de proiect 10% și experiența profesională specifică a expertului/proiectantului structura de rezistență 10%.

Ofertele pot fi depuse până pe 27 august.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus