Oferte locuri de munca top

Locuinte sociale pentru victimele violentei domestice, mai degraba promisiune electorala decat realitate

Victimele violenței domestice vor putea beneficia de locuințe sociale sau de necesitate, potrivit legii și normelor de aplicare ce urmează să fi aprobate de Guvern.

Din păcate, pare să fie mai degrabă o promisiune electorală întrucât statul nu are locuințe sociale nici pentru acoperirea cererilor existente.

Posibil ca oficialii să nici nu știe exact care este situația, având în vedere că abia acum, în proiectul de HG, se impune autorităților administrației publice locale responsabilitatea de a comunica numărul locuințelor și gradul de ocupare a acestora.

Același proiect prevede că la stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuințele sociale, precum și în cadrul fiecărui criteriu se va avea în vedere inclusiv apartenența solicitanților la un grup vulnerabil.

Vor avea acces la locuințele de necesitate victimele violenței domestice în cazul în care a fost emis ordin de protecție provizoriu de polițist și/sau ordin de protecție emis de instanța judecătorească.

Vor avea acces la locuințele sociale victimele violenței domestice în cazul în care soții au demarat procedura lichidării comunității, partajul bunurilor comune și regularizarea datoriilor.

În cazul victimelor violenței domestice în care soții au demarat procedura lichidării comunității, partajul bunurilor comune şi regularizarea datoriilor, durata contractul de închiriere pentru locuințele sociale nu poate depăși data finalizării partajului.

Ansamblu cu patru tronsoane, autorizat

În procesul de soluționare a cererilor privind repartizarea unei locuințe sociale sociale se va ține cont de principii precum: transparență în procesul de acordare a locuințelor sociale; prevenirea şi combaterea sărăciei; prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială; revenirea şi combaterea segregării; nediscriminare; egalitate de șanse.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus