Oferte locuri de munca top

Justificarea sumelor ramase din POR 2014- 2020

A fost stabilit mecanismul de justificare a sumelor rămase la dispoziția beneficiarilor, aferente proiectelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Astfel, din valoarea prefinanțării neutilizate până la data de 31 decembrie 2023, beneficiarul efectuează plata cheltuielilor necesare finalizării implementării proiectului încadrat in categoriile nefinalizate și/sau nefuncționale conform prevederilor OUG nr. 36/2023.

După efectuarea plăților, beneficiarul va transmite la Organismul intermediar (Ol), prin intermediul aplicației MySMIS, Declarația de justificare a valorii neutilizate a prefinanțării acordate până la data de 31 decembrie 2023, dar nu mai târziu de data de 31 octombrie 2024.

Beneficiarul va depune o singură declarație pentru toate plățile efectuate din prefinanțare după data de 31 decembrie 2023.

La depunerea Declarației, beneficiarul are în vedere depunerea acelorași documente justificative prezentate pentru solicitarea la decontare a cheltuielilor eligibile prin cereri de rambursare/plată, corespunzătoare tipurilor de cheltuieli pentru care s-au efectuat plăți.

In scopul verificării și avizării declarațiilor transmise de beneficiari, Ol va analiza declarația beneficiarului și va stabili dacă plățile efectuate de beneficiar sunt corespunzătoare unor cheltuieli care au fost prevăzute în contractul de finanțare ca eligibile și/sau neeligibile.

După efectuarea verificărilor, Ol întocmește Nota de analiză privind justificarea plăților efectuate de beneficiari din valoarea neutilizată a prefinanțării acordate până la data de 31 decembrie 2023.

OI va transmite la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR), prin MySMIS Modulul Gestiune Cereri din Prosoft și Cloud-ul MIPE, dosarul Declarației, care cuprinde:

*nota de analiză privind justificarea plăților efectuate de beneficiari din valoarea neutilizată a prefinanțării acordate până la data de 31 decembrie 2023

* declarația de justificare a valorii neutilizate a prefinanțării acordate până la data de 31 decembrie 2023 și documentele justificative depuse de beneficiar.

După primirea și înregistrarea dosarului Declarației, AM POR desfășoară următoarele activități:

* efectuează verificările și întocmește Nota de justificare a plăților din valoarea neutilizată a prefinanțării

* întocmește Adresa de informare către beneficiar cu privire la justificarea valorii prefinanțării neutilizate și o transmite beneficiarului prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare, după aprobarea de către șeful AM POR

* dacă este cazul, întocmește Solicitarea de recuperare a diferenței dintre valoarea prefinanțării neutilizate și valoarea plăților efectuate și o transmite beneficiarului prin intermediul aplicației MySMIS, modulul Comunicare, după aprobarea de către șeful AM POR.

AM POR va înregistra în contabilitate suma rezultată din Nota de justificare a plăților din valoarea neutilizată a prefinanțării.

 

 

Descarcati aici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus