Solplanet x AeroFix

Judetul Cluj: Peste 164 mil lei pentru investitii in transporturi

Peste 164 milioane de lei din bugetul pentru anul acesta al consiliului județean Cluj vor alocați pentru investiții în Transporturi, mai exact, pentru reabilitarea și modernizarea rețelei de transport județene.

Din acest buget, 48 de milioane de lei sunt destinați lucrărilor de întreținere și modernizare, restul pentru finalizarea proiectelor de modernizare, din fonduri europene, a patru trasee județene de importanță regională și a „Drumului Bistriței”, a declarat președintele consiliului județean Cluj, Alin Tișe.

În plan general, bugetul județului pentru acest an are valoarea de 1,52 miliarde de lei.

Bugetul local al județului este de 845 milioane de lei, din care suma de 359 milioane lei este destinată dezvoltării.

În ceea ce privește suma totală alocată dezvoltării, peste 36% este destinată cofinanțării proiectelor europene, inclusiv a celor din PNRR.

Concret, aceste fonduri vor fi folosite pentru continuarea celor 27 de proiecte din fonduri externe nerambursabile aflate în implementare, din care 14 depuse doar în cursul anului 2023.

”E un buget echilibrat, mai mare cu 5,4% față de cel din 2023. Și în 2024 ne vom axa pe fondurile europene pentru a moderniza infrastructura rutieră a județului. De asemenea, vom continua extinderea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv către zona de munte, și vom contribui la creșterea calității actului medical și a siguranței pacienților, inclusiv prin achiziționarea de noi echipamente medicale de ultimă generație. Nu în ultimul rând, vom demara lucrările la noul spital de copii, un proiect de mare anvergură la care țin foarte mult”, a declarat Alin Tișe.

Referitor la programul de investiții publice, Consiliul Județean Cluj va continua în 2024 proiectele în domeniul sănătății, fiind alocată în acest sens suma de 77 milioane de lei.

Un hotel va fi construit cu circa 8 mil euro

Din aceasta, circa 13 milioane de lei vor fi folosite pentru demararea efectivă a construcției viitorului Spital Pediatric Monobloc.

De asemenea, o sumă importantă, respectiv 39,65 milioane de lei, este destinată extinderii, modernizării și dotării Ambulatoriului Spitalului de Recuperare – proiect PNRR.

Totodată, pentru a trece într-o nouă etapă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor în județul Cluj, prin valorificarea energetică a acestora, Consiliul Județean a alocat 55,51 milioane de lei pentru achiziționarea și montarea instalației de dezintegrare moleculară la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus