Oferte locuri de munca top

Judetul Arad: 60% din bugetul de anul acesta, investit in dezvoltare

Cea mai mare parte a bugetului pe anul 2023 al Județului Arad (60%) va fi alocată spre investiții și dezvoltare. Aceste investiții constau în continuarea proiectelor în derulare.

Este vorba despre lucrările la șantierele din județ, modernizarea drumurilor și dotarea, extinderea, construirea sau modernizarea spitalelor.

Principala sursă de finanțare o reprezintă fondurile europene.

Este un buget mai mare cu aproape 50% decât bugetul inițial pe anul 2022.

Valoare totală a veniturilor bugetului este de pete 607,1 milioane lei.

Direcțiile în care se împarte bugetul sunt drumuri județene (53% din fonduri), asistență socială (13%), sănătate publică (4%), cultură (7%), învățământ (3%), cu precizarea că fondurile pentru sănătate vor fi completate cu proiecte europene.

Proiectele de infrastructură rutieră

În 2023 vor fi finalizate cele două tronsoane importante de drum, Arad -Șiria – Pâncota și Buteni – Pâncota, precum și drumurile Dieci – Dezna, Sânmartin – Socodor și Socodor – Nădab.

Vor fi modernizate drumurile Mâsca – Măderat – Arăneag și Lipova -Șiștarovăț – limită județ spre Timiș și va începe modernizarea rețelei rutiere de nord a județului, însumând 67 de kilometri.

Proiectele de infrastructură sanitară

O altă componentă importantă este sistemul sanitar. Vor fi finalizate cele două spitale noi: Oncologia și Psihiatria, de la Căpâlnaș. Va fi finalizată extinderea Unității de Primire Urgențe.

În plus, vor fi demarate trei proiecte foarte importante pentru localnici:

* Complexul pediatric (peste 93 de milioane de euro, valoarea investiției)

* Modernizarea blocului operator (aproximativ 10 milioane de euro)

* Modernizarea pavilionului central al Spitalului Municipal, finanțat prin PNRR, în valoare de 15 milioane de lei.

Va putea incepe proiectarea unui important proiect rutier din Bucuresti

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat: „Prioritatea noastră este atragerea de fonduri europene, bani din care putem construi, putem investi în dezvoltarea județului. Arădenii au așteptări majore și suntem obligați să începem noi proiecte și să ducem la bun sfârșit ceea ce am început. Peste 60 de procente din bugetul Județului Arad merg înspre investiții, aici fiind incluse și cele 80,5 milioane lei din excedentul bugetar, bani neutilizați anii trecuți şi care merg tot la investiții şi dezvoltare.”

În ce privește fondurile europene nerambursabile, acestea reprezintă 33% din buget și față de bugetul inițial al anului 2022 ele sunt în creștere cu 122 milioane lei.

Principala cheltuială, considerată investiție, cuprinsă în buget o reprezintă cofinanțarea proiectelor europene. Cheltuielile cu personalul reprezintă doar 12% din buget.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus