Pentru urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, implementarea sistemului de management al calității în construcții și în domeniul performanței energetice a clădirilor inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții au realizat mai puține controale în trimestrul II comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor
Au fost efectuate 204 controale privind modul în care sunt respectate de către proprietarii, administratorii și utilizatorii de construcții, obligațiile de a organiza și efectua activități de urmărire a comportării în timp a construcțiilor pe baza cerințelor cuprinse în cărțile tehnice ale construcțiilor. Numărul controalelor a fost mai mic cu 9% față de al celor realizate în trimestrul II 2020.
Au fost dispuse 242 măsuri ca urmare a neconformităților cu grad mare de repetabilitate, care constau în:
* neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, a lucrărilor de întreținere, de reparații și de consolidare
* lipsa documentelor și a documentațiilor care stau la baza efectuării acestei activități
* necompletarea și nepăstrarea cărții tehnice conform prevederilor legale
* neexecutarea obligațiilor ce le revin de întreținere/ reparații/ consolidare a construcțiilor
* lipsa angajării de personal specializat în acest domeniu de către proprietarii care dețin construcții pentru a putea efectua activitatea de urmărire curentă.
Au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale în cuantum de 206 mii lei.
Este in pregatire o noua unitate de productie, cu peste 3 mii mp sc
Implementarea sistemului de management al calității în construcții
Inspectorii ISC au fost efectuate 32 activități de control pentru verificarea gradului de implementare a propriului sistem de management al calității la operatorii economici cu activitate în proiectare și execuție. Au fost cu 8,5% mai puține astfel de controale față de cele realizate în aceeași perioadă a anului trecut.
Deficiențele cu grad ridicat de repetabilitate constau în:
– lipsa de înregistrări privind neconformitățile constatate în timpul verificărilor proprii în șantier, precum și
– soluționarea necorespunzătoare a acestora de către executant în baza soluțiilor elaborate de proiectant,
– implementarea și certificarea formală a sistemelor de management al calității,
– lipsa personalului specializat și instruit.
Neimplementarea sistemului de management al calității de către operatori economici cu activitate de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții are drept principală cauză necunoașterea conținutului documentelor proprii, neutilizarea formularelor declarate și codificate, cât și certificarea unui sistem care nu poate funcționa așa cum a fost conceput inițial, deci neaplicabil.
Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 34 măsuri.
Performanța energetică a clădirilor
Totodată, au fost efectuate 135 controale privind performanța energetică a clădirilor în scopul aplicării unitare a cerințelor prevăzute de Legea nr. 372/2005, la clădiri noi și la clădiri existente la care s-au executat lucrări de creștere a performanței energetice, privind:
– elaborarea și afișarea certificatelor de performanță energetică,
– realizarea programelor de inspecție a sistemelor de încălzire și a sistemelor de climatizare.
Spre comparație, în trimestrul II 2020 au fost efectuate 140 de astfel de controale.
Au fost constatate deficiențe pentru care au fost dispuse 58 măsuri.