Investiţiile guvernamentale în infrastructură sunt măsurile economice cu cea mai mare valoare adăugată – ceea ce înseamnă că pentru fiecare dolar investit în infrastructură se observă o creştere economică în toate sectoarele, sunt de părere specialiştii BERD.
Prin proiectele de construcţii se creează locuri de muncă, prin intermediul proiectelor banii ajung înapoi în economie sub formă de salarii.
În mod indirect o infrastructură îmbunătăţită creşte productivitatea firmelor care o folosesc.
Aceste efecte fac din investiţiile în infrastructură o soluţie viabilă pentru perioada post-criză în ţările dezvoltate.
În acelaşi timp stimulul fiscal care poate deriva din proiectele de infrastructură diferă de la o ţară la alta. Depinde de potenţialul pentru o nouă infrastructură al ţării şi de capacitatea instituţională a acesteia. O variabilă de luat în seamă este şi spaţiul fiscal pentru finanţarea infrastructurii.
De luat în seamă este şi un echilibru între investiţia în noua infrastructură şi posibilitatea de a suporta costurile de întreţinere.
În ţările în care BERD îşi desfăşoară activitatea nu se poate spune că există o infrastructură de o foarte bună calitate sau că gradul de dezvoltare al său nu permite o extindere rentabilă. Mai degrabă o limitare este capacitatea guvernelor de a gestiona astfel de proiecte majore.
România este încadrată alături de Ungaria în eşalonul superior al ţărilor cu o capacitate limitată de gestionare a proiectelor de infrastructură. Din punct de vedere instituţional în ţările în curs de dezvoltare cel mai bine stau Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia
Pentru majoritatea ţărilor din Europa există spaţiu fiscal de manevră în cazul împrumuturilor pe termen lung pentru proiectele de infrastructură. Cu excepţia Ungariei şi Albaniei ţările unde BERD are operaţiuni pot susţine un raport datorie/ PIB sub 60%.