Solplanet x AeroFix

Investitii in infrastructura: Apel lansat de 126 mil euro

Ghidul Solicitantului pentru realizarea de investiții în suprastructura portuară de încărcare/descărcare și depozitare a mărfurilor a intrat în vigoare.

Acestea este aferent Priorității 7 (P7) Dezvoltarea transportului naval și multimodal din cadrul PT 2021-2027 și se adresează solicitanților care doresc să obțină ajutor de stat pentru realizarea de investiții în suprastructura porturilor maritime și fluviale din România.

Investițiile trebuie să fie situate pe rețeaua TEN-T, afectate de fluxurile de marfă ale Ucrainei (Constanța, Galați și Giurgiu si/ în porturile situate de-a lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră, inclusiv Poarta Alba – Midia – Năvodari, de-a lungul Canalului Sulina sau în porturile din zonele Midia si Mangalia, parte a Portului Constanta), în vederea reducerii efectelor negative imediate ale crizei geopolitice provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Solicitanți eligibili sunt operatorii portuari privați – întreprinderi micro, mici, mijlocii sau mari care desfășoară activități de descărcare, încărcare, transbordare, primire şi expediere a mărfurilor din navă, la navă către și din alte mijloace de transport, în porturile maritime și fluviale românești, care au operat și operează mărfuri în special de natura celor alimentare, bunuri esențiale.

În cadrul apelului sunt sprijinite echipamente de încărcare/descărcare/manipulare mărfuri și facilitați de stocare temporară.

Bugetul limită contractare apel de proiecte este de 126 milioane euro (50% FC+ 50% BS).

Incep lucrarile din etapa a patra de construire a unei centuri

Rata maximă de cofinanțare a cheltuielilor eligibile este de 65% (FC+BS).

Rata minimă de contribuție proprie a beneficiarului la cheltuielile eligibile este 35%

Valoarea maximă a ajutorului de stat este 10.000.000 euro per întreprindere.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus