Solplanet x AeroFix

Investiţii împotriva inundaţiilor pe râul Vedea

1024px-Vedea.River.2

râul Vedea

Digul construit din comuna Icoana, județul Olt a fost inaugurat în această săptămână, în urma finalizării unui proiect în valoare de 19 milioane lei. Investiţiile pe râul Vedea vor continua.
Construirea digului de râul Vedea a fost decisă în primăvara acestui an, după inundațiile din luna aprilie. Guvernul României a hotărât efectuarea în regim de urgenţă a unor lucrări de investiţii, din Fondul de intervenţie la dispoziţia sa, pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale pe cursul râului.
„După inundaţiile din zilele de Paşte, am promovat o hotărâre de guvern şi s-a realizat acest dig de protecţie care protejează aproape 2.000 de gospodării, 4.000 de cetăţeni şi avutul lor. S-a recalibrat cursul râului şi asta este important să înţeleagă lumea, că s-a lărgit, s-a adâncit, s-au făcut şi praguri de fund, pentru ca, chiar dacă sunt debite mari să poată să fie preluate şi să nu mai treacă peste dig. Această lucrare este realizată la un debit prognozat odată la 100 de ani, ceea ce înseamnă că, din punctul acesta de vedere, e bine oamenii să stea liniştiţi”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
S-au realizat lucrări de regularizare a albiei prin îndiguire pe o lungime de 7,60 kilometri. Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor fi continuate în perioada imediat următoare pe Vedea, în amonte, în localitatea Corbu, unde se va supraînălţa un dig pe o lungime de 1.700 de metri, cu fonduri guvernamentale de 2,1 milioane de lei.

Sus