Urare An Nou 2024

Investitii de 50 mil euro pentru siguranta rutiera

Întrucât pe drumurile din țara noastră se produc accidente în număr mare vor fi făcute investiții în lucrări de siguranță rutieră, susțin oficialii. (lista atasata)

Numărul de decese rutiere la un milion de locuitori este mai mare în România în comparație cu țările vecine și semnificativ mai mare față de media UE (51 decese la un milion de locuitori).

Pentru a atinge niveluri similare de performanță în materie de siguranță rutieră ca în celelalte țări ale UE și pentru a obține un sistem rutier mai sigur sunt necesare, în continuare, o serie de măsuri.

Ca urmare, România va împrumuta de la Banca Europeană de Investiții 50 de milioane de euro pentru realizarea de investiții prioritare în domeniul siguranței rutiere.

O listă cu potențialele investiții în siguranță rutieră, având o valoare totală estimată de 677 de milioane euro a fost pregătită de C.N.A.I.R. și a fost prezentată BEI.

Pe baza rezultatelor analizelor cost beneficiu și analizelor multicriteriale, au fost identificate 103 locații cu cel mai înalt clasament; costurile de investiție pentru acestea au însumat aproximativ100 milioane euro (fără TVA).

Domeniul final (RSIP Faza 1) aprobat de CNAIR este format din investiții în 89 de locații cu costuri totale de investiție estimate la 100,02 milioane euro la prețurile din 2020, fără TVA.

TOPUL DRUMARILOR

Proiectul ce face obiectul acestui împrumut constă în investiții în:

* 6 locații potrivite pentru pasaje supra/subterane, având o valoare totală a investiției de 75 milioane euro, fără TVA

* 40 de locații în care se recomandă construirea de sensuri giratorii, având o valoare totală a investiției de 18,2 milioane euro, fără TVA

* 43 de locații în care se recomandă măsuri de canalizare/semnalizare, având o valoare totală a investiției de 6,82 milioane euro, fără TVA.

Se estimează că Proiectul se va finaliza în 2027, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 60 de luni de la data semnării Contractului de finanțare.

Împrumutul poate fi tras în maxim 5 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 10 milioane euro.

Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNAIR, în calitate de agenție de implementare.

 

Lista imbunatatiri infrastructura rutiera propuse

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus