Solplanet x AeroFix

Interreg Europe va avea un buget de 359 mil. euro

11850-cooperazione-interreg-central-europe-2020-a-febbraio-il-primo-bando-350Noul program de cooperare interregională Interreg Europe a fost adoptat oficial de Comisia Europeană.

Cu un buget de 359 de milioane de euro pentru perioada 2014 – 2020, programul finanțează două tipuri de proiecte: proiecte de cooperare interregională și platforme de învățare politici publice. Este vorba de patru domenii considerate de importanță majoră pentru politica regională: cercetare și inovare, competivitatea IMM-urilor, economie cu emisii scăzute de carbon și folosirea eficientă a resurselor de mediu.

Interreg Europe este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi urmărește îmbunătățirea modului de aplicare a politicilor și programelor de dezvoltare regională. Sunt vizate, în special, investițiile care stimulează creșterea economică, crearea de locuri de muncă și cooperarea teritorială.

Sunt eligibile autorități publice naționale, regionale și locale și organizații private non-profit cu personalitate juridică din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia și Elveția.

Autoritatea de Management a programului este Consiliul Regional Nord-Pas de Calais (Franţa).

Sus