Oferte locuri de munca top

Insolvenţa încă pândeşte sectoarele de construcţii şi imobiliare

IMG_5235Sectoarele de construcţii şi imobiliare vor întâmpina şi în acest an dificultăţi financiare care ar putea genera o creștere în rândul numărului de insolvențe, conform unui studiu realizat de CITR.

Aproape 22% din totalul companiilor mari din real estate – care dețin active mai mari de peste 1,5 milioane euro – au probleme de lichiditate, însumând aproape 2.000 de companii cu astfel active.

În construcții, numărul afacerilor de asemenea dimensiuni care se confruntă cu dificultăți financiare este aproximativ 650, generând pierderi anuale de peste 200 milioane euro.

Andreea Cionca-Anghelof, asociat coordonator al CITR, parte a CITR Group, susține:
”Vom avea în continuare un număr ridicat de insolvențe în rândul dezvoltatorilor imobiliari şi al companiilor de construcţii, după cum arată bilanțurile acestora cu marje de profitabilitate foarte scăzute sau chiar inexistente în unele cazuri. Astfel de situații sunt asociate de cele mai multe ori cu un nivel ridicat de îndatorare, ceea ce ne împinge să credem că pentru companiile cu asemenea probleme soluția în anul 2015 va fi procedura insolvenței sau, acolo unde situația permite încă, măsuri de restructurare în afara insolvenței.”

Cu toate că se întrevede o scădere globală a numărului efectiv de insolvențe în România în 2015, raportat la dimensiunea și impactul acestora trendul va rămâne însă constant cu cel din 2014. Domeniile cele mai expuse riscului de insolvență în acest an rămân construcțiile și imobiliarele, cărora li se adaugă noi sectoare care denotă fragilitate economică – transporturile și industria farmaceutică.

Sus