Întârzierea cu care autoritățile contractante fac plățile pentru lucrările finanțate din fonduri publice reprezintă pentru unele firme de construcții o problemă insurmontabilă.
Deși au mult de lucru, fiind numeroase investiții publice lansate pe piață, totuși constructorii intră în insolvență.
Recent, firma de construcții Munteanu Construct SRL din Bicaz, județul Nemț, a intrat în insolvență, la cerere.
Starea de insolvabilitate a fost cauzată de faptul că societatea are de încasat sume foarte mari de bani din partea unor UAT-uri, respectiv: UAT Jurilovca; UAT Sulina și UAT Tarcău, sume pe care nu le poate recupera datorită problemelor legate de deficitul bugetului de stat, afirmă avocatul său.
Situația i-a generat ”o foarte mare problemă a datoriilor la stat, din cauza facturilor emise către aceste unități teritoriale”.
Firma Munteanu Construct SRL, cu peste 80 de angajați, are ca obiect de activitate construcții, prestând aceste activității cu preponderență pentru lucrări asumate de autorități contractante-instituții publice.
Societatea are contractate mai multe lucrări de anvergură cu autorități publice, dar întârzierea cu care aceste autorități pot sau înțeleg să achite lucrările executate a condus la apariția unor dificultăți serioase de plată de către societate, generând o stare de insolvabilitate și o imposibilitate de plată majoră către bugetul de stat și către furnizori.
Astfel, pentru a putea încasa, societatea trebuie să factureze lucrările și să comunice facturile spre plată către instituțiile contractante.
Aceste facturi generează obligații de plată lunare, care depășesc acum posibilitățile de plată în raport cu întârzierile majore de plată a facturilor de către instituțiile contractoare.
Ca urmare, societatea a ajuns în situația de pierdere a unor eșalonări de plată la bugetul statutului, la blocaje de plată către furnizori, motiv pentru care în acest moment nu vede altă soluție decât intrarea într-o procedură de reorganizare, care să îi permită încasarea unor sume și efectuarea de plăți către creditori în condiții de neblocare de conturi și de executare din mai multe părți.
Avocatul apreciază că societatea are toate resursele de a se reorganiza, întrucât are lucrări de executat, are sume considerabile de încasat și, dacă ar încasa aceste sume și nu i-ar fi blocată activitatea prin executări silite și nici nu ar curge penalități, societatea s-ar redresa și ar achita creditorii fără probleme.
Tribunalul a admis săptămâna trecută cererea de insolvență a debitoarei Munteanu Construct SRL.