Oferte locuri de munca top

Inelul 2 al centurii Targoviste, proiect de peste 750 mil lei

A fost finalizat studiul de prefezabilitate pentru Inelul 2 de centură – drum de legătură care va spori accesibilitatea în zona urbană a municipiului Târgoviște. Inelul 2 de centură (varianta ocolitoare) va diminua semnificativ atât traficul în comunele Aninoasa, Șotânga, municipiul Târgoviște, Dragomirești și Ulmi, dar va prelua și din transportul greu care tranzitează comuna Doicești.

Conform explicațiilor președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, lungimea totală a traseului este de 15,28 km. Proiectul prevede realizarea a 4 benzi, câte două pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3m lățime. Suprafața drumului, inclusiv bretelele, este de 392.840 mp. Drumul de centură va avea 2.400 metri de poduri și pasaje care, însumate, au suprafața de 60.000 mp.

Inelul de centură va fi prevăzut cu 5 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri peste cursurile de apă pe care le întâlnește.

Asocierea cu Ministerul Transporturilor pentru asigurarea finanțării a fost aprobată pe 21 decembrie 2020. Finanțarea va fi asigurată prin POIM, cu o cofinanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița.

La momentul studiului de fezabilitate, valoarea estimată a Inelului 2 de centură este de 751.101.646 lei. Suma cuprinde:

* 174.707.040 lei pentru cheltuieli în vederea obținerii și amenajării terenului

* 1.300.000 lei pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului

* 14.450.000 lei pentru asistența tehnică și proiectare.

Investiția de bază se ridică la 571.699.638 lei, iar din aceasta, 364.250.000 lei sunt pentru lucrări poduri, pasaje, noduri rutiere, viaducte și intersecții, iar valoarea lucrărilor la drum este de 158.429.202 lei, a mai spus președintele CJ Dâmbovița.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

 

Sus