Oferte locuri de munca top

Incep lucrarile pe primii 50 km din Autostrada Bacau – Pascani

După semnarea contractelor de execuție a celor trei loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, iată că autoritățile au dat unda verde pentru demararea lucrările de execuție a primilor 50 de kilometri.

Contractele au fost semnate la jumătatea lunii februarie a acestui an de către CNAIR cu grupul UMB Bacău (firmele Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL).

Pentru primele două loturi au fost emise autorizațiile de construire și CNAIR va  da ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea lucrărilor autorizate pentru Loturile 1 și 2 se ridică la circa 665 milioane de euro (3,27 miliarde de lei, fără TVA).

Lucrările au prevăzută o durată de execuție de 2 ani și jumătate din momentul începerii efective.

Autostrada Bacău-Pașcani, Lot 1 – km 0+000 – km 30+300

Amplasamentul lucrărilor se află pe teritoriul unităților administrativ teritoriale Săucești, Ițești, Berești – Bistrița, Filipești din județul Bacău și Moldoveni, Secuieni, Trifești, Horia din județul Neamț.

Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2023

Intervențiile cuprind:

* Lucrări de drum (structură rutieră, terasamente etc.);

* Lucrări de artă:

– 22 pasaje (km 1+240, km 3+080, km 3+390, km 4+640, km 5+820, km 7+210, km 9+410, km 11+120, km 11+970, km 12+690, km 14+190, km 21+470, km 24+370, km 27+910, km 30+155, km 30+220, km 1+389 pe bretea nod Bacău Nord, km 0+488 pe bretea 5 nod Filipești, km 1+026 pe bretea principală nod Filipești, km 0+240 pe bretea 6 nod Filipești, km 1+483 pe bretea principală nod Roman Sud și km 3+000 pe bretea principală nod Roman Sud)

– 12 poduri (km 5+136, km 10+330, km 12+978, km 15+237, km 16+667, km 18+310, km 20+100, km 26+225, km 27+470, km 0+080, km 0+479 pe bretea nod Bacău Nord și km 1+166 pe bretea nod Bacău Nord)

– un viaduct (km 1+924 pe bretea nod Roman Sud)

– 10 structuri casetate pentru permeabilitate faună (km 1+285, km 1+595, km 1+924, km 14+920, km 16+905, km 18+190, km 20+745, km 23+345, km 26+660 si km 28+535);

* Lucrări de scurgerea apelor; Lucrări de consolidare; Lucrări hidrotehnice;

* Noduri rutiere (Bacău Nord – km 0+508, Filipești – km 17+512 și Roman Sud – km 29+850); Spațiu de serviciu tip S1 (km 6+900 – str+dr);

* Parcare de scurtă durată (km 25+300 – str+dr);

* Restabiliri legături rutiere; Intersecții cu calea ferată; Drumuri de întreținere;

* Lucrări de siguranța circulație;

* Lucrări de iluminat;

* Lucrări de relocari/protejări rețele; Sistem ITS;  Lucrări de protecția mediului.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 1.828.658.947 lei, fără TVA.

Cu 40 mil euro va fi realizat un important proiect rutier

Autostrada Bacău-Pașcani, Lot 2 – km 30+300-km 49+299

Amplasamentul lucrărilor se află pe teritoriul unităților administrative ale localităților Trifești, Horia, Dulcești, Cordun, Săbăoani și Gherăești din județul Neamț.

Intervențiile autorizate sunt următoarele:

* Lucrări de drum (terasamente, structură rutieră etc.);

* Lucrări de artă: poduri, pasaje (pe autostradă, pe drumuri locale, la noduri);

* Lucrări de scurgerea apelor;  Lucrări de consolidare; Lucrări hidrotehnice;

* Noduri rutiere (Roman Vest, Roman Nord, Săbăoani);

* Restabiliri legături rutiere și intersecții cu cf;  Drumuri de întreținere;

* Lucrări de siguranța circulației;

* Lucrări de iluminat (pasaje, noduri și bretele noduri);

* Lucrări de peisagistică;  Lucrări de relocari/protejări rețele ;  Sistem I.T.S.;

* Lucrări de împrejmuire;  Lucrări pentru echipare și dotare a autostrăzii;  Lucrări de protecția mediului.

Valoarea lucrărilor este de 1.442.200.490 lei fără TVA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

5 Comentarii

  1. DYI said:

    Felicitări pentru îndeplinirea acestui obiectiv important! Demararea acestor lucrări aduce cu sine regiunea Bacău-Pașcani un pas mai aproape de dezvoltare, promițând perspective noi de prosperitate și creștere economică în regiune!

  2. Broantes said:

    Nu stiu daca mai ajuta tara este sufocata de bugetari si pensionari !

  3. Klaus rasă superioară brasoveană said:

    Ceea ce ar trebui să înțelegem noi, moldovenii, este să nu așteptăm să ne facă alții ceva. Suntem capabili si putem sa ne dezvoltăm singuri. Trebuie mai multă încredere. In Epoca modernă, liberalii aveau dictonul „Prin noi înșine”. Rămâne valabil si astăzi. În ce priveste Vestul, in urma cu 1200 de ani Occidentul Europei era mai înapoiat decât Bizanțul.

  4. Sorin said:

    Autostrăzile din Moldova sunt pentru ucrainieni respectiv moldoveni…noi suntem la ia-mă nene…

Sus