Oferte locuri de munca top

Incep lucrari de restaurare de aproape 4 mil euro

O clădire publică din provincie va fi restaurată cu ajutorul unei investiții de aproape 4 milioane de euro, echivalentul a puțin peste 19 milioane de lei. Proiectul are finanțare asigurată din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Mai exact, astăzi, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul “Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural”.

Investiția presupune îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş, precum și creşterea gradului de expunere a muzeului după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.

Astfel, în cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări:

* lucrări complexe de realizare a consolidărilor structurale, de eliminare a igrasiei, de refacere a finisajelor deteriorate, de refacere a învelitorii din tablă, a instalaţiilor sanitare şi de încălzire;

* lucrări de restaurare a subsolului, parterului, etajului, șarpantei şi învelitorii;

* lucrări de conservare-restaurare a componentelor artistice, atât în ceea ce priveşte stucatura, cât şi pentru pictură.

Contractul de proiectare, execuție lucrări și dotare a fost încheiat cu asocierea SC RBS AG Construct SRL – SC Rocandra Activ SRL – SC Polarh Design SRL.

Valoarea totală a investiției este de 19.111.698 lei, cu TVA, din care suma alocată pentru proiectare și asistență tehnică ajunge la 649.395 lei, iar execuția lucrărilor este de 18.462.302  lei.

Durata de execuție este de 22 de luni, între lunile iulie 2021 – aprilie 2023.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus