Au început lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare în Ciolpani, județul Ilofv.
Acestea sunt realizate în baza unui contract de peste 15 milioane de euro.
Proiectul cuprinde lucrări de extindere a rețelei de distribuție apă (45,309 Km), de extindere a rețelei de canalizare (77,155 Km), precum și lucrări de înființare a 24 de stații noi de pompare apă uzată.
Contractul „R-05 Extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Ciolpani”, Județul Ilfov, a fost atribuit firmei Construcții Erbașu S.A.
Valoarea acestui contract este de 77.544.585 lei, fără TVA.
O multinationala isi va extinde cu peste 2 ha spatiile industriale
Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Potrivit documentației, contractul include execuția construcțiilor civile, a instalațiilor mecanice, electrice și de automatizare, inclusiv furnizarea și montarea echipamentelor aferente, în scopul reabilitării şi extinderii reţelelor publice de alimentare cu apă, a reţelelor publice de canalizare şi a staţiilor de pompare apă uzată, în conformitate cu cerinţele, impunerile şi restricţiile specificate în documentația de achiziții.
Durata de execuție a lucrărilor este de 32 de luni de la data ordinului de începere, la care se adaugă 36 de luni, perioada de notificare a defectelor.