Oferte locuri de munca top

Inca un executiv paraseste NEPI

tiberiu-smarandaTiberiu Smaranda va părăsi funcţia de director executiv al dezvoltatorului imobiliar NEPI începând cu luna septembrie 2016.

Tiberiu Smaranda are 34 de ani și lucrează la NEPI din 2009. Acesta a deţinut iniţial funcţia de leasing manager iar în prezent se ocupă de dezvoltarea sectorului de retail al companiei.

“Directorii NEPI au în vedere candidaţi pentru roluri executive în cadrul Consiliului de Administraţie al companiei. Numirile vor fi făcute în timp util, iar acționarii vor fi anunţaţi corespunzător.”, se arată într-un comunicat al companiei.

Tiberiu Smaranda va rămâne în companie până la începutul lunii septembrie pentru a asigura o tranziţie lină iar apoi va părăsi compania pentru “a urmări alte oportunităţi de afaceri.”

Demisia vine la câteva zile după ce Lori Collin și-a dat demisia din funcţia de office executive în cadrul NEPI. Doamna Collin se ocupa de strategia de achiziţii și dezvoltări birouri în București, Timișoara și Cluj Napoca.

În România se află peste 88% din suprafaţa închiriabilă a fondului sud-african NEPI acesta administrând pe sectorul de retail proiecte importante precum Promenada Mall, Mega Mall, Iris Titan Shopping Center iar pe sectorul de birouri proiecte Floreasca Business Park, City Business Centre, The Lakeview.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus