Contractele pentru proiectarea a încă patru poduri peste râul Prut au fost semnate astăzi la Chișinău, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.
Valoarea totală a acestor contracte este de 4,4 milioane de lei (fără TVA)
Podurile care urmează să intre în etapa de proiectare sunt:
– Pod Stânca (România) – Costești (Republica Moldova)
– Pod Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova)
– Pod Fălciu (România) – Leca (Republica Moldova)
– Pod Răducăneni (România) – Bărboieni (Republica Moldova)
Câștigătoarea procedurii de atribuire a contractelor este compania Like Consulting SRL
Durata fiecărui contract pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate este de 12 luni.
Valoarea fiecărui contract este de 1,1 milioane de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată de la Bugetul de Stat al României.
Cele patru noi poduri, care vor fi construite după finalizarea Studiilor de Fezabilitate, vor asigura creșterea capacității de transport dintre cele două state și vor contribui la conectivitatea infrastructurii rutiere a Republicii Moldova cu România și implicit cu rețelele de transport din Uniunea Europeană.
„În plus, construcția acestor poduri va contribui și mai mult la apropierea economică a republicii Moldova de România și de Uniunea Europeană”, a declarat Cristian Pistol.
Anul acesta va fi lansat în licitație și contractul pentru proiectarea și execuția unui pod nou peste Prut, la Albița, care va avea 4 benzi de circulație și care va asigura conexiunea dintre infrastructura rutieră a României și cea a Republicii Moldova. Proiectul va fi finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).
În prezent este în derulare și contractul pentru construirea ansamblului de poduri de la Ungheni care va asigura legătura dintre România (județul Iași) și Republica Moldova (Raionul Ungheni), proiect finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026, cel mai târziu.
Tot în derulare sunt și contractele pentru proiectarea necesară modernizării podurilor rutiere peste Prut de la Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova) și Oancea (România) – Cahul (Republica Moldova). Finanțarea acestor contracte este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024