Solplanet x AeroFix

Inca 59 de scoli din Regiunea Centru au nevoie de fonduri europene

Un numar de 59 de proiecte s-au depus pe noul apel de proiecte, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia, pentru renovarea scolilor din mediul urban si rural al Regiunii Centru. Bugetul disponibil pentru renovarea scolilor din cele sase judete ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu este de 18,85 milioane euro. Pentru finalizarea tuturor lucrarilor de constructie, cei 59 de solicitanti ce au depus proiecte, au estimat ca le este necesar un buget de 32,47 milioane de euro fonduri nerambursabile.
Fondurile solicitate sunt necesare pentru finalizarea lucrarilor de modernizare, consolidare si extindere a utilitatilor scolilor, la care procedurile de achizitie, in vederea executarii lucrarilor, au fost demarate dupa 1 ianuarie 2007, dar nu au fost finalizate datorita fondurilor proprii insuficiente. Procesul de depunere si evaluare a cererilor de pe acest apel se desfasoara in doua etape. In prima etapa, incheiata la data de 5 mai 2014, s-au depus dosarele ce contin documentatia referitoare la achizitiile deja demarate de lucrari de modernizare a scolilor. Dupa finalizarea evaluarii conformitatii, realizata de catre unitatea de verificare achizitii din cadrul ADR Centru, se vor putea depune cererile de finantare propriu-zise.
Pana la 7 iunie 2014, se va afla care dintre cele 59 de proiecte depuse spre finantare vor trece in etapa a doua si vor intra in evaluare in vederea contractarii proiectelor.

Sus