Oferte locuri de munca top

Cristian Erbașu: ”In numai sase luni sectorul constructiilor ar putea pierde cei mai buni oameni”

Din ultimele luni ale anului trecut, dar mai ales la începutul acestui an, din nou este presiune pe mărirea salariilor în construcții pentru că lucrătorii au reînceput să plece la muncă în vestul Europei.

 

 

 

Pe de o parte, aici au fost demarate foarte multe proiecte de investiții, statele derulând programe ample de refacere economică după pandemia de coronavirus. În aceste țări a crescut cererea de forță de muncă și, ca să atragă muncitori, au fost majorate semnificativ salariile oferite. Străinii știu că lipsa forței de muncă frânează creșterea economică.

Pe de altă parte, în țară creșterea bruscă la aproape dublu a cheltuielilor cu întreținerea casei, a familiei, în condițiile în care salariile nu aveau cum să se dubleze, îi face pe tineri să caute cu disperare soluții în străinătate.

Ca urmare, Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, estimează că în numai șase luni sectorul construcțiilor ar putea pierde cei mai buni oameni, cei pe care s-a bazat creșterea din ultimii doi-trei ani.

Aceasta și în condițiile în care a sporit incertitudinea pe piață privind menținerea nivelului de salarizare.

Cititi si

Cristian Erbașu: ”Sunt riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investitii

Conditiile contractuale, din ce in ce mai nefavorabile constructorilor

Beneficiarii si constructorii simt nevoia certificarii firmelor

 

Politicienii au transmis un mesaj extrem de negativ, anunțând în toamna anului trecut că vor fi eliminate facilitățile fiscale de care beneficiază angajații din construcții.

În plus, cu toate că statul are mare nevoie de constructori, locurile de muncă din acest sector nu mai par așa de sigure, în ultima perioadă înmulțindu-se insolvențele în rândul firmelor de construcții.

Deși este de lucru, pe piață sunt destule proiecte, totuși neactualizarea valorii contractelor face ca multe firme de construcții să nu mai fie capabile să susțină contractele ce le impun să execute lucrări ale căror costuri s-au dublat în unele cazuri.

Firmele se tem că, mai devreme sau mai târziu, angajații lor vor fi afectați și vor pleca să muncească în străinătate.

Cristian Erbașu spune: ”Nu numai specialiștii ne pleacă, nu numai muncitorii calificați, ci și necalificații. Vom fi obligați să importăm mai multă forță de muncă din afara Uniunii Europene. Însă, firmele care au adus lucrători din Estul îndepărtat apreciază că această soluție este una de disperare. Este una mult mai rea decât să lucrezi cu proprii angajați din țară. Productivitatea unui muncitor român chiar necalificat, care pleacă în Vest, este dublă sau mai mult decât dublă decât a unuia care vine din Est. Oricum cei din Est tot necalificați sunt, pentru că cei calificați și cei buni pleacă pe piețe scumpe, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, iar cei din linia a doua se duc în țările arabe, în Asia Mică. La noi vin necalificații sau calificați doar pe hârtie. În realitate, îi calificăm noi aici după care iau și ei drumul vestului, la fel ca românii.”

Exodul muncitorilor din construcții spre țări în care sunt plătiți mai bine reprezintă unul din riscurile majore de nerealizare a proiectelor de investiții anunțate de Guvern.

 

 

Sus