Oferte locuri de munca top

Importul de forta de munca dureaza din ce in ce mai mult

Bogdan Gheorghiu, vicepreședinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă

Aproximativ 35% – 40% din lucrătorii străini, proveniți din țări non-UE, prezenți în țara noastră, activează în sectorul construcțiilor, apreciază Bogdan Gheorghiu, vicepreședinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.

El estimează că, în prezent, în România, lucrează aproximativ 170.000 – 180.000 de persoane provenite din afara Uniunii Europene, din care 50.000 – 60.000 sunt în sectorul construcțiilor.

Cererea pentru astfel de lucrători este mare în prezent, însă Bogdan Gheorghiu estimează că va scădea în viitor. Aceasta pentru că devine tot mai lungă perioada necesară pentru realizarea  importului de forță de muncă.

Unul dintre motive ar fi dificultatea procesului migraționist, procedurile s-au complicat și au început să dureze extrem de mult, în special din cauza pregătirilor pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Dacă în trecut, timpul efectiv de angajare a unui lucrător non-UE putea fi între trei și patru luni, acum a crescut la opt – zece luni.

Procesul de angajare a lucrătorilor non-UE implică mai multe etape complexe. Companiile din construcții pot apela la Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă pentru aceste servicii migraționiste.

În primul rând, se realizează testarea și selecția în țara de origine, după care urmează obținerea avizului de muncă, ce implică și obținerea unei adeverințe cu locuri de munca vacante de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

După obținerea avizului de muncă poate fi demarat procesul de obținere a vizei de muncă. Aceasta se eliberează de către consulatele/ambasadele României. Dacă în țara respectivă nu exista o ambasadă a României, procesul are loc la cea mai apropiată ambasadă.

Certificarea constructorilor: Investitiile publice sunt afectate de interesele imobiliare

Eliberarea vizei de muncă marchează momentul în care angajatul poate fi adus în România. Ulterior, acesta trebuie să obțină permisul de ședere, de la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Situația se complică pe fondul extinderii procedurilor, iar companiile se confruntă cu provocări semnificative în recrutarea și aducerea lucrătorilor non-UE în țară.

Bogdan Gheorghiu subliniază necesitatea unei reforme pentru a facilita acest proces și a asigura o forță de muncă eficientă în industria construcțiilor din România.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus