Oferte locuri de munca top

Impact vrea sa inceapa construirea a peste 1.700 de unitati locative, anul acesta si anul viitor

Dezvoltatorul imobiliar Impact estimează că până la finele acestui an și anul viitor va demara lucrările de construire a 1.711 unități locative.

La jumătatea acestui an, Impact avea 2.693 unități cu autorizație de construire, din care 982 erau deja în construire. Dintre acestea, 732 au fost recepționat în primul semestru din 2024 și se estimează că vor fi livrate clienților începând cu S2 2024.

Totodată, unul dintre obiectivele dezvoltatorului pe perioada următoarelor 12 luni este finalizarea procesului de obținere a autorizației de construire pentru o nouă fază de dezvoltare din Greenfield Băneasa, cu aproximativ 520 unități locative.

De asemenea, dezvoltatorul vizează obținerea autorizației de construire pentru proiectul Aria Verdi din Bd. Barbu Văcărescu, aflat în fază finală de avizare.

Un alt obiectiv este obținerea finanțării proiectului Greenfield Copou Iași, ce va cuprinde

1.062 de unități, potrivit raportului către acționari al companiei.

În luna aprilie 2024, Impact a fost finalizat procesul de recepție cu autoritățile locale a primelor 732 de unități din a patra fază de dezvoltare din Greenfield Băneasa. Noile blocuri sunt în curs de dezmembrare și intabulare, urmând ca semnările de contracte de vânzare-cumpărare pentru acestea să fie începute în octombrie 2024.

Dezvoltatorul imobiliar Impact a vândut 68 de locuințe în primul semestru din acest an, în valoare totală de aproximativ 12,2 milioane euro. Spre comparație, în semestrul I 2023 Impact a vândut 78 de unități, în valoare de 10,8 milioane euro.

Prețul mediu de vânzare a avut un impact pozitiv, acesta crescând în primul semestru din 2024, cu 22% în Boreal Plus, de la 1.010 la 1.229 euro/mp, în timp ce în Luxuria Residence s-a menținut constant, la 2.126 euro/mp

La jumătatea acestui an, dezvoltatorul avea finalizate 857 de unități, din care aproximativ 80% erau contractate (considerând atât vânzările, cât și pre-vânzările).

La nivel de grup, rezultatul net a fost pe primul semestru din acest an pierdere de 12,81 milioane de lei, față de profit net de 34,36 milioane lei în primul semestru al anului trecut.

La nivel individual, rezultatul net al societății Impact SA a fost de 19,2 milioane lei, datorită unor venituri financiare de 41,7 milioane lei ce constau în principal în dividende primite de la societățile din cadrul grupului.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus