Oferte locuri de munca top

Impact: rezultate pe trim I si un nou director general

Dezvoltatorul Impact Developer & Contractor S.A. a încheiat primul trimestru cu un rezultat consolidat negativ, înregistrând o pierdere netă de 7,5 milioane lei, mai mică totuși decât cea din perioada similară a anului trecut, care a fost aproape 8,1 milioane lei.

Aceasta în condițiile în care veniturile la nivel de grup au crescut de la circa 21,76 milioane lei la peste 41, 07 milioane lei.

Potrivit raportului de activitate pe primul trimestru, la finele lunii martie, dezvoltatorul avea stocuri importante de locuințe nevândute, numai aproximativ 77% dintre unitățile finalizate fiind contractate (considerând atât vânzările, cât și pre-vânzările).

Totodată, Impact avea 2.693 unități cu autorizație de construire, din care 982 erau în construcție și pentru 1.711 construcția este estimată să înceapă în 2024 – 2025.

Din totalul de 982 în construcție, 732 unități ar urma să fie livrate în semestrul II al acestui an.

Managementul estimează demararea în al doilea semestru a lucrărilor pentru alte 1.062 de unități, în cadrul proiectului Greenfield Copou.

Prețul mediu de vânzare a crescut în primele trei luni din anul curent, cu 10% în Luxuria Residence, de la 1.808 euro/mp la 1.981 euro/mp.

În același interval de timp, grupul a vândut 26 unități, 18 locuințe în Luxuria Residence, șase locuințe și două vile în Boreal Plus (2.709 mp suprafață construită vandabilă, plus parcările, boxele și curțile aferente). Cele 26 de unități vândute au generat venituri de 23.791 mii lei.

Dezvoltatorul a obținut venituri din închirierea spatiilor comerciale din centrul comunitar Greenfield Plaza și din închirierea apartamentelor. Apartamentele închiriate sunt vândute, nu sunt păstrate ca investiție imobiliară.

Spatii pe aproape 4 mii mp pentru comercializarea produselor nealimentare

La finele lunii martie, Impact avea în proprietate 86,3 ha de teren cu o valoare contabilă de 750 milioane lei, terenuri pe care vor fi dezvoltate noi proiecte și infrastructura aferentă.

În cursul anului financiar încheiat la 31 decembrie 2023, societatea nu a declarat dividende.

O nouă conducere

Consiliul de Administrație a decis numirea domnului Câmpeanu Richard Dan-Sebastian în funcția de director general interimar al societății, începând cu data de 1 iunie 2024. Acesta îl va înlocui pe dl. Constantin Sebeşanu, al cărui mandat încetează la data de 31 mai.

De asemenea, Bistriceanu Jean-Claudiu, Director Financiar îl va înlocui pe Apostol Sorin, al cărui mandat încetează la data de 31 mai.2024 prin acordul pârților.

Domnul Apostol va continua să sprijine compania din poziția de membru în Consiliul de Administrație.

Acționarii principali ai Impact Developer & Contractor S.A sunt Gheorghe Iaciu (56,76%) și Adrian Andrici (11,83%).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024

Sus