Oferte locuri de munca top

Impact a imprumutat 7 mil euro pentru construirea a trei blocuri

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor SA a contractat două credite ipotecare pentru investiții imobiliare, respectiv pentru finanțare TVA, de la First Bank. În total, suma împrumutată se ridică la aproape 7 milioane de euro.

Astfel, primul contract de credit are o valoare de 5.920.667 euro. Fondurile împrumutate vor fi folosite pentru edificarea blocurilor Z1, Z2 și D6 din cartierul Greenfield Băneasa, prin trageri succesive în funcție de evoluția construcțiilor. Data scadenței finale este de 30 de luni de la data semnării acestui contract de credit.

Cel de-al doilea contract de credit are o valoare de 4.500.000 lei (928 mii euro), prin care va fi asigurată finanțarea TVA-ului costurilor hard și soft aferente construirii blocurilor Z1, Z2 si D6 din cartierul Greenfield Băneasa. Facilitatea este acordată pentru o perioadă de 24 de luni începand cu data semnării contractului de credit.

Societatea a constituit, în favoarea First Bank SA, următoarele garanții:

* Contract de ipotecă imobiliară asupra terenurilor pe care se construiesc blocurilor Z1, Z2 și D6 din cartierul Greenfield Băneasa, respectiv:

– terenul situat în București, Drumul Pădurea Neagra nr. 79A, Sector 1, în suprafață de 3316 mp, împreună cu construcțiile ce se vor edifica pe acesta

– terenul situat în București, Drumul Pădurea Pustnicu nr. 149-153, Sector 1, în suprafață de 7811 mp, împreuna cu construcțiile ce se vor edifica pe acesta.

* Contracte de ipotecă mobiliară având ca obiect creanțele din antecontracte, polițe de asigurare și scrisori de garanție bancare emise în favoarea societății referitoare la proiectul menționat, alte creanțe, conturile deschise de societate la First Bank S.A.

* Contract de ipotecă mobiliară asupra contului de depozit – „Interest Reserve Account” va acoperi valoarea dobanzii aferente facilității pentru o perioada de 3 luni și va fi menținut pe toata durata facilității.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

 

 

Sus