Oferte locuri de munca top

Imotrust Arad: Venituri importante din vanzarea de terenuri

Canalizându-și activitatea pe vânzarea de terenuri construibile și agricole, precum și pe vânzarea de parcele de terenuri „la cheie”, compania de dezvoltări imobiliare Imotrust SA a realizat în primul semestru al acestui an venituri din vânzarea activelor în valoare de peste 10,3 milioane lei.

Aceasta și ca urmare a faptului că portofoliul de active al societății s-a întărit prin preluarea în patrimoniul sau (în urmă procesului de fuziune) a activelor societăților absorbite.

În cursul acestui an, compania a finalizat un proces de fuziune prin absorție, în urma căruia societatea și-a întărit poziția financiară absorbind societățile: Imovest Clean SA, Bermo Real Estate Development&Investment SA, Albedra Homes SRL, Aritec Expo SRL și Polsland Development SRL.

Proiect cu peste 150 de apartamente schimba dezvoltatorul

Conform celui mai recent raport financiar, cifra de afaceri netă a fost la finalul lunii iunie  de 8.425.509 lei, față de 19.196.376 lei, cât a fost înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent.

De asemenea, profitul a ajuns la 1.734.289 în semestrul I 2022, față de -370.779 lei în semestrul I 2021.

Dezvoltari de proiecte

Anul acesta Imotrust S.A. a obtinut PUZ-ul pentru o suprafață de 4.538 mp de teren (proprietate proprie) situată în localitatea Vladimirescu, județul Arad (Zona 4, cartier Via Carmina), în vederea dezvoltării proiectului ”Locuințe colective Subsol + Parter + 2Etaje +Etaj retras și funcțiuni complementare”. Perioada de dezvoltare a proiectului este estimată între anii 2022 și 2024.

Tot în localitatea Vladimirescu, dar în Zona 6, cartier Via Carmina, dezvoltatorul a obținut aprobarea PUZ-ului pentru un teren în suprafață de 116.596 mp (proprietate proprie). Perioada de dezvoltare a proiectului este estimată între anii 2022 și 2023.
Anul acesta, dezvoltatorul a finalizat lucrările de construire necesare introducerii de utilități, precum și constuirea drumurilor pentru viabilizarea unei suprafețe de aproximativ 9 hectare (Zona 4, cartier Via Carmina, localitatea Vladimirescu, jud. Arad). Proiectul a generat un număr de 108 parcele construibile, parcele care vor fi valorificate ca parcele „la cheie” pentru construirea de case și/sau blocuri.

Directii strategice 2022:
* Dezvoltarea în continuare a proiectului rezidențial în suprafață de aproximativ 11 ha din localitatea Vladimirescu (Zona 6);
* Obținerea PUZ aferent proiectului rezidențial în suprafață de aproximativ 3 ha (Zona 7) din localitatea Vladimirescu pentru dezvoltări viitoare;
* Obținerea PUZ aferent proiectului rezidențial în suprafață de aproximativ de 23.000 mp (Zona 2) din localitatea Vladimirescu pentru dezvoltări viitoare;
* Preluarea etapizată a ramurilor de activitate constând în gestionarea și închiderea
promisiunilor de vânzare-cumpărare în tranșe a bunurilor imobiliare aferente blocurilor de locuințe, predate clienților cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din acestea;
* Demararea dezvoltării proiectului imobiliar din municipiul Timișoara privind edificarea unui bloc de locuințe;
* Continuarea procesului de promovare și lichidizare a terenurilor pentru care nu sunt planificate dezvoltări viitoare.

A doua faza de executie a unui mare ansamblu din Capitala va incepe in curand

Firma de dezvoltări imobiliare Imotrust activează atât în domeniul dezvoltărilor industriale, cât și în domeniul dezvoltărilor de case și apartamente, investind de asemenea și în terenuri agricole.

Este deținută în principal de Alber Holding Capital S.A. Arad (73,77%) și SC Bloc 03 UTA SRL Arad (16,22%).

 

 

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022

Sus