Derularea proiectului de investiţii pentru amenajarea trecerilor la nivel cu calea ferată de pe drumurile din ţară a fost aprobată ieri de Guvern. Valoarea totală a aproiectului este de peste 35 de milioane de lei.
La toate cele 246 de treceri la nivel cu calea ferată vor fi instalaţi stâlpi de iluminat, separatoare de trafic cu elemente reflectorizante, stâlpi de delimitare a sensurilor de circulaţie, simboluri performante şi benzi rezonatoare.
Durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi din sursele proprii ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.


