Solplanet x AeroFix

Hotarari de consiliu local, in scop personal

Lipsa oricărei transparențe a activității multora dintre autoritățile publice locale nu este numai o neglijență din partea lor. În realitate, sunt ascunse fapte de genul celor anchetate de DNA. Situația nu se întâlnește numai la primăriile unor comune din țară, ci și în primăriile unor sectoare din București, la primăria generală, ca și la primăriile unor mari municipii din țară. În funcție de transparența actelor publice putem estima care sunt edilii ce profită din plin de mandatul lor.

Procurorii DNA au anunțat că primarul comunei Agigea și un secretar au fost trimiși în judecată, după ce s-a constatat că primarul a trecut un teren al statului în proprietarea unei firme ai cărei administratori erau rudele primarului.

Astfel, inculpatul Maricel Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, a inițiat și a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 mp., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea.
Ulterior, terenul respectiv a fost dezmembrat în șapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungând în proprietatea unei firme deținută de rude și apropiați ai primarului.
În demersul său infracțional, edilul a fost ajutat de inculpata Ancuța Calust care, în calitate de secretar al comunei Agigea, a avizat pentru legalitate proiectele celor două hotărâri și le-a contrasemnat ulterior.
Prin aceste acțiuni, dar și prin altele de tipul: aplicarea unor amenzi (anulate ulterior de instanță), obturarea căilor de acces, anularea autorizației de funcționare, etc., edilul a urmărit vătămarea dreptului de proprietate al societății care a deținut terenul inițial, dar și obținerea unor foloase necuvenite, inițial pentru Primăria Agigea, iar ulterior pentru societatea controlată de persoanele menționate mai sus.
În cursul urmăririi penale societatea păgubită ca urmare a acțiunilor descrise mai sus a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.573.650 euro și 1.548.988 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța de către procurorii DNA.

 

Citiți și:

Drum extins la 4 benzi, cu fonduri europene

Spatii de productie si depozitare de circa 12 mii mp

Cladire rezidentiala cu 14 niveluri, in planul unui cunoscut dezvoltator

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus