100 de studenți din 9 centre universitare vor putea descoperi industria cimentului, interacționând cu profesioniști din domeniu.
20 dintre aceștia vor urma ulterior stagii de practică în locațiile Holcim România
Grupul Holcim România și Școala de Valori lansează a doua ediție a proiectului “Profesii bine cimentate”. În cadrul acestuia, studenții vor avea oportunitatea sa descopere industria cimentului, conectându-se cu profesioniști din cadrul Holcim. Tinerii vor lua parte la ateliere de tip soft skills și la ateliere tehnice, care să-i ajute să-și construiască cariere de succes și care să le faciliteze accesul la piața muncii.
Proiectul se adresează studenților și masteranzilor de la specializările: Chimie și Inginerie Chimică, Inginerie Mecanică, Electronică și Automatizări și Inginerie Minieră, Construcții Civile și Industriale, Căi Ferate Drumuri și Poduri, Utilaj Tehnologic, Geologie și SSM și Mediu, dar și masteranzilor înscriși la Project Management.
Astfel, tinerii din București, Brașov, Cluj, Baia Mare, Craiova, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești și Timișoara se pot înscrie în perioada 17 ianuarie – 27 februarie, accesând pagina dedicată a proiectului, disponibilă aici.
„Prin intermediul acestui proiect, oferim posibilitatea tinerilor să descopere și chiar să-și construiască cariere de succes în industrii tehnice, cu impact vizibil în dezvoltarea societății, așa cum este cea a cimentului, în care activăm noi”, a declarat Alina Cristea, Manager CSR și Proiecte Educaționale în cadrul Grupului Holcim România.
Pe durata proiectului, participanții vor beneficia de:
- 3 webinarii online cu profesioniști din industria cimentului și invitați din cadrul universitar
- 6 ateliere de dezvoltare personală, care vor aborda teme precum: branding personal, inteligență emoțională, eficiență personală, intraprenoriat, și implicare organizațională.
- 6 ateliere tehnice, organizate cu sprijinul specialiștilor Holcim, în cadrul cărora vor primi informații aplicate despre Mecanică, Automatizări, Mine, Inginerie chimică, Mediu și Sănătate și Securitatea Muncii, Ready Mix proces și Produse.
„Profesii Bine Cimentate aduce o experiență deplină de învățare. Ca student, îți descoperi abilitățile participând la atelierele Soft Skills, ai șansa să aplici cunoștințele învățate la facultate prin atelierele tehnice desfășurate sub îndrumarea mentorilor de la Holcim, iar în urma programului poți aplica la un internship în cadrul companiei”, menționează Crina Bonea, manager de proiect.
Ulterior, 20 dintre studenți vor avea oportunitatea să urmeze, în perioada iulie-octombrie, stagii de practică în locațiile Grupul Holcim Romania.
În prima ediție, desfășurată în 2021, proiectul “Profesii bine cimentate” s-a axat pe diversitatea de gen în industria construcțiilor.
Despre Școala de Valori
Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor experiențe de dezvoltare, astfel încât să renunțe la convingerile și comportamentele învechite, care și-au dovedit tarele și să-și dezvolte competențe pentru viață. Prin educația inovativă bazată pe valori, aceștia își vor crește abilitățile de a lucra în echipă, vor deține cunoștințele multidisciplinare și vor ajunge să își creeze propriile vieți bazându-se pe valori sănătoase. Doar așa vor ajunge să transforme România.
Despre Holcim România
Holcim (Romania) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 19 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. În prezent, Holcim numără aproximativ 800 angajați în România.
Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține cinci fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (cu trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor). În total, Grupul Holcim Romania are aproximativ 1700 de angajați.