Guvernul avertizează că 33 de întreprinderi publice centrale se află în situații de risc ridicat de guvernanță, dintre care 20 prezintă risc imediat, pe fondul unor probleme legate de expirarea mandatelor provizorii ale directorilor, existența posturilor vacante și nefinalizarea procedurilor de selecție.
Companiile cu risc ridicat de guvernanță sunt acele entități care nu respectă principiile de bază ale conducerii corporative transparente și responsabile. În contextul actual (în special la companiile de stat), acest indicator semnalează o vulnerabilitate majoră în modul în care sunt conduse, controlate și finanțate.
Îndeplinirea principiilor de guvernanță corporativă a companiilor de stat reprezintă un Jalon PNRR, pe care România l-a îndeplinit doar parțial. Din totalul de 330 de milioane de euro, România a reușit să recupereze 132 milioane euro.
De asemenea, 50 de întreprinderi publice au posturi de director sau director general cu mandat provizoriu expirat ori în curs de expirare, iar în 26 de cazuri continuitatea conducerii executive depinde de funcționalitatea consiliului.
65 de proceduri de selecție, încă nefinalizate
Potrivit datelor comunicate de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), la data de 28 mai 2026, la nivel central erau în derulare 65 de proceduri de selecție a membrilor consiliilor de administrație, rămase nefinalizate după termenul de 31 martie 2026.
Totodată, niciuna dintre aceste proceduri nu avea termen de finalizare anterior datei de 31 mai 2026.
Dintr-un total de 147 de întreprinderi publice centrale monitorizate, un număr semnificativ nu dispune de o majoritate de administratori definitivi.
Întreprinderile incluse în analiză îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
– procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație a fost declanșată, dar nu a fost finalizată la data centralizării
– administratorii definitivi nu asigură majoritatea în consiliu, respectiv numărul acestora este mai mic sau egal cu jumătate din totalul posturilor;
– expirarea mandatelor provizorii sau existența unor posturi vacante poate conduce la pierderea majorității decizionale și la risc de blocaj operațional.
Spatii logistice cu peste 46 mii mp sc, construite etapizat langa Capitala
20 de întreprinderi cu risc imediat de Guvernanță
Cea mai mare concentrare a riscului se înregistrează la nivelul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu 16 întreprinderi publice, urmat de Ministerul Finanțelor, cu 4 întreprinderi, și Ministerul Energiei, cu 3 întreprinderi.
La data de 29 mai 2026, 20 de întreprinderi publice aveau consiliul deja afectat, fie prin mandate provizorii expirate, fie prin existența unor posturi vacante.
Potrivit analizei AMEPIP, 20 de mandate provizorii expirate deja la 29 mai 2026, două expiră în iunie 2026, alte cinci expiră în iulie, 17 în august ți 32 după august 2026.
Prin urmare, defalcarea pe nivel de urgență (număr de întreprinderi) se prezintă astfel:
– Risc imediat: 20 întreprinderi au consiliul deja afectat la 29 mai 2026 — 6 cu mandate deja expirate (cele 20 de mandate) și 14 cu posturi deja vacante.
– Risc potențial – 3 întreprinderi cu mandate care expiră în iulie–august 2026.
– Expirare ulterioară: 9 întreprinderi cu mandate care expiră după august 2026.
Pentru o întreprindere publică, evidențele ONRC pe luni nu sunt complete sau diferă de stadiul selecțiilor și se confruntă cu datele AMEPIP.
Situația centralizată a celor 33 de întreprinderi publice cu risc ridicat de guvernanță este următoarea:
Proceduri de selecție în derulare la nivel central- 65
Întreprinderi publice centrale cu risc ridicat de guvernanță- 33
Autorități publice tutelare implicate- 10
Întreprinderi cu risc imediat- 20
Întreprinderi cu risc potențial- 3
Întreprinderi cu expirare ulterioară- 9
Întreprinderi pentru care datele sunt în curs de corelare- 1
Posturi de administrator deja vacante- 45
Acestea sunt repartizate pe autorități publice tutelare astfel:
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului- 16
Ministerul Finanțelor- 4
Ministerul Energiei- 3
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii- 2
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale- 2
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului- 2
Agenția Domeniile Statului- 1
Ministerul Apărării Naționale- 1
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale- 1
Serviciul Român de Informații- 1
Calendarul expirării mandatelor provizorii
Cea mai mare concentrare a riscului se înregistrează la nivelul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu 16 întreprinderi publice, urmat de Ministerul Finanțelor, cu 4 întreprinderi, și Ministerul Energiei, cu 3 întreprinderi.
La data de 29 mai 2026, 20 de întreprinderi publice aveau consiliul deja afectat, fie prin mandate provizorii expirate, fie prin existența unor posturi vacante.
Mandate provizorii expirate deja la 29 mai 2026- 20
Mandate provizorii care expiră în iunie 2026- 2
Mandate provizorii care expiră în iulie 2026- 5
Mandate provizorii care expiră în august 2026- 17
Mandate provizorii care expiră după august 2026- 32
Posturi deja vacante- 45
Prin urmare, defalcarea pe nivel de urgență (număr de întreprinderi) se prezintă astfel:
– Risc imediat: 20 întreprinderi au consiliul deja afectat la 29 mai 2026 — 6 cu mandate deja expirate (cele 20 de mandate) și 14 cu posturi deja vacante.
– Risc potențial – 3 întreprinderi cu mandate care expiră în iulie–august 2026.
– Expirare ulterioară: 9 întreprinderi cu mandate care expiră după august 2026.
Pentru o întreprindere publică, evidențele ONRC pe luni nu sunt complete sau diferă de stadiul selecțiilor și se confruntă cu datele AMEPIP.
Situația directorilor și a directorilor generali
A fost analizată, de asemenea, situația directorilor și directorilor generali cu mandat provizoriu expirat sau în curs de expirare.
Situația centralizată este următoarea:
Întreprinderi publice cu directori/directori generali cu mandat provizoriu/în curs de expirare- 50 Întreprinderi care au post de director general- 39
Întreprinderi la care și consiliul este la risc- 26
Întreprinderi cu consiliu functional- 24
Mandate de directori expirate la mai 2026- 18
Mandate de directori care expiră în perioada iunie-august 2026- 16
Mandate de directori care expiră după august 2026- 28
Posturi vacante de director- 15


