În noul Program de Guvernare, votat odată cu învestirea unui nou Guvern, există capitolul “România construiește !“.
La fel ca și în ianuarie, planurile guvernanților propun planuri de investiții ample în infrastructură, reforme fiscale cel puțin interesante și dezvoltarea mediului de afaceri.
Astfel, Guvernul Tudose, prin intermediul Programului Operațional Regional, susține 8,25 miliarde de euro pentru îndeplinirea următoarelor obiective:
* Dezvoltarea transportului urban (căi de rulare, piste de bicicliști sau mijloace de transport ecologice);
* 315 unități medicale, care vor fi construite, reabilitate, modernizate, extinse sau dotate, de care vor beneficia peste 500.000 de persoane;
* 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;
* Construirea, reabilitarea sau modernizarea șoselelor de centură cu statut de drum județean, aflate pe traseul drumului județean respectiv;
* Infrastructură de educație (creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice) pentru 115.000 beneficiari;
* Eficiența energetică a clădirilor publice, rezidențiale, investiții în iluminatul public;
* Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și Municipiul București în vederea creșterii spațiului verde;
* Clădiri pentru activități educative, culturale și recreative precum și zone verzi de mici dimensiuni, piețe publice, parcuri;
* Regenerarea și revitalizarea zonelor urbane (modernizarea spațiilor publice, reabilitarea clădirilor sau a terenurilor abandonate, centre istorice etc.);
* 793 de comune cu proprietăți imobiliare înregistrate, echivalent a 5 milioane de hectare suprafață;
* Investiții importante pentru 38 de unități administrativ-teritoriale (ITI) din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, județele Tulcea și Constanța;
* 12 județe riverane Dunării care vor beneficia de investiții în infrastructura de apă, transport, patrimoniu cultural, turism și eficiență energetică;
* Dezvoltarea turismului balnear, prin investiții în infrastructura rutieră și crearea bazelor de tratament;
* 2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construirea, modernizarea și extinderea spațiului de producție sau servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;
* 60 de centre de transfer tehnologic care vor oferi servicii suport pentru IMM-uri, pe baza nevoilor identificate din mediul privat.
Ba mai mult, România crește verde!
Același Program de Guvernare arată că Guvernul Tudose susține 800 milioane de euro pentru sectorul de mediu, disponibili prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru finanțarea următoarelor obiective de investiții:
* Construirea sau reabilitarea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate care asigură colectarea și epurarea încărcării organice biodegradabile în aglomerări mai mari de 2.000 l.e., acordându-se prioritate aglomerărilor cu peste 10.000 l.e.;
* Dezvoltarea unui laborator național pentru îmbunătățirea monitorizării substanțelor deversate în ape, acordându-se prioritate în special substanțelor periculoase, și a calității apei potabile;
* Realizarea unor proiecte integrate de consolidare și extindere a sistemelor integrate de management al deșeurilor, cu respectarea ierarhiei deșeurilor (prevenire, pregătirea pentru reutilizare, reciclare, alte metode de valorificare, inclusiv tratare și eliminare) – închiderea și reabilitarea depozitelor neconforme și deschiderea sau extinderea de noi depozite, implementarea sistemelor de colectare selectivă, construcția de instalații de transfer și valorificare sau tratare, inclusiv platforme de compostare și unități de compostare individuală și stații de tratare mecano-biologică ș.a.;
* Implementarea unu sistem integrat de management al deșeurilor la nivelul municipiului București.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!
Articole propagandistice ,dupa ce se platesc pensiile ,ajutoarele sociale si salariile dublate la bugetari nu mai ramane nimic de investit.