Oferte locuri de munca top

Granturile pentru capital de lucru au fost aproape dublate

Ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii prin granturi pentru capital de lucru au un buget aproape dublu față de cel aprobat inițial. De asemenea, termenul de soluționare a constestațiilor a fost mărit la 30 de zile, de la 3 zile lucrătoare. Acestea conform unor modificări în Procedura de implementare a măsurii, intrată în vigoare de ieri.

Astfel, bugetul pentru graturile pentru capital de lucru a fost majorat de la 350 milioane euro la circa 626,3 milioane euro. Din această sumă, 470,72 milioane euro vor fi asigurați din fonduri externe nerambursabile, peste 73,88 milioane euro din fonduri de la bugetul de stat și coparticipare (cofinanțare) de circa 81,7 milioane euro de la beneficiari.

Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 100.500 de beneficiari.

Cursul valutar utilizat este InforEuro din luna septembrie 2020, respectiv 1 euro = 4,8395 lei.

Măsura este valabilă până la 30 iunie 2021, plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

Granturile pentru capital de lucru se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu IMM-urile din următoarele domenii de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de criza sanitară sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă.

Schema de ajutor de stat a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 30/2020.

Fondurile externe neramburabile sunt aferente Programului Operațional Competitivitate – POC 2014-2020.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2021

Sus