Urare Craciun 2024

Garant Construct a devenit operational

Cele mai noi programe guvernamentale: IMM Prod și Garant Construct au devenit operaționale a anunțat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Începând cu data de 25 mai 2022 se primesc aplicațiile în platforma www.imminvest.ro.

Programul Garant Construct are o componentă de sprijin pentru antreprenorii din domeniul construcțiilor și o componentă dedicată proiectelor de investiții pentru care solicită finanțare unitățile administrativ teritoriale.

Prin program se urmărește îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu.

Sute de apartamente, in prima faza a unei noi dezvoltari imobiliare

Programul permite achiziționarea de echipamente, softuri și utilaje, construcția, achiziția, amenajarea de hale, finanțarea capitalului de lucru sau plata salariilor.

Facilitățile oferite prin schema de ajutor de stat atașată acestui program constau în ajutor nerambursabil de până la 10% din valoarea finanțârii garantate și garanții de stat de până la 90% din creditele acordate, pentru care se acoperă integral de către stat, comisionul de risc, a comisionului de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanției, iar subvenționarea dobânzii se va realiza conform procedurilor de implementare.

Programul IMM PROD este destinat întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv startup-uri, din zona urbană pentru accesarea de credite pentru producţie și creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea activităţii și îmbunătăţirea standardelor de mediu.

Noi spatii de depozitare, pentru un comerciant local

Garanţiile FNGCIMM pot acoperi până la 90% din valoarea finanţării de maxim 5.000.000 lei/ beneficiar pentru creditele destinate capitalului de lucru și până la 10.000.000 lei, în cazul creditelor de investiţii.

Costurile de finanțare vor fi acoperite din schema de ajutor de stat atașată programului.

Va fi subvenționată plata dobânzii pe o perioadă de 24 luni de la data acordării creditului, valoarea comisioanelor de risc și de administrare.

Pentru creditele de investiții, se acordă și un grant de 10% aplicat la valoarea finanţării garantate.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2022

Sus