Oferte locuri de munca top

Furnizorii de energie electrica si gaze au agreat compensarea si plafonarea preturilor

Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor. Aceștia s-au angajat ”să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate”, după cum a transmis Guvernul.

Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până  acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură.

Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste 100 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze.

Măsurile de compensare și plafonare a prețurilor vor putea fi aplicate în baza unei Ordonanțe de Urgență, ce urmează să fie aprobată în cursul acestei săptămâni de către Guvern.

Plafonul scăzut va fi valabil de la 1 februarie până la data de 31 martie.

Măsurile ar putea să fie valabile și după 31 martie 2022. „Dacă evoluția prețului va produce efectele pe care le resimțim cu toții, vom avea un proces de analiză continuă astfel încât să putem să luăm măsuri din timp”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Mai exact, plafonul la energie electrică va scădea de la 1 lei la 0,8 lei per kilowatt, iar limita consumului va crește de la 300 kilowați la 500 de kilowați, pentru care se calculează acest preț.

Compensarea ajunge, așadar, la 0,291 lei per kilowatt, ceea ce înseamnă că la consumator se va percepe 0,68 lei per kilowatt, a mai arătat premierul Ciucă.

Pentru consumatorii non-casnici

În același timp, pentru consumatorii non-casnici prețul va fi plafonat la 1 leu per kilowatt.

Cât despre plafonul prețurilor gazelor naturale, acesta va scădea de la 0,37 la 0,31 lei per kilowatt, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va crește de la 1.000 la 1.500 kilowați.

„De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33% la 40%, asigurându-se astfel un preț de 0,221 lei per kilowatt. (…) Pentru IMM-uri, școli, spitale, biserici, industria alimentară, se va asigura un preț de 0,37 lei per kilowatt”, a explicat premierul.

Totodată, facturile emise greșit vor fi stornate și retrimise fără ca oamenii să fie debranșați sau să plătească penalități, asigură premierul.

Din discuțiile avute până în prezent la nivelul autorităților, se estimează că un număr de un milion de facturi au fost emise greșit.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus