Cristian Lucaciu, director general SBR Soletanche Bachy Fundaţii
SBR Soletanche Bachy Fundaţii este filiala din România a uneia dintre cele mai mari companii de construcţii geotehnice şi fundaţii speciale din lume
Nesocotind lucrările de anvergură din domeniul dezvoltării reţelelor de infrastructură rutieră şi de cale ferată, lucrările complexe de fundaţii speciale se concentrează îndeosebi în zona marilor oraşe.
Cristian Lucaciu, director general SBR Soletanche Bachy Fundaţii, ne-a spus că în cazul Capitalei, principala categorie de proiecte care prezintă provocări în ceea ce priveşte interacţiunea cu terenul o formează clădirile cu regim de înălţime mare şi cele cu subsoluri care ajung sub nivelul pânzei freatice. În multe cazuri, cele două aspecte se suprapun, conducând astfel la soluţii inginereşti complexe.
Principala provocare din punct de vedere geotehnic este proiectarea şi execuţia excavaţiilor adânci, care cad sub incidenţa normativului NP120-06 “Normativ privind cerinţele de proiectare şi execuţie a excavaţiilor adânci în zone urbane”.
Prezenţa apei subterane la adâncime mică
Printre riscurile geotehnice enumerate în normativ, trebuie menţionată în primul rând prezenţa apei subterane la o adâncime relativ mică faţă de nivelul terenului (în general de 5..9 m), în multe situaţii deasupra cotei finale de excavaţie.
Prin urmare, multe dintre construcţiile cu două subsoluri, şi practic toate cu trei subsoluri necesită soluţii complexe prin care să se poată asigura posibilitatea excavării pământului şi realizarea subsolurilor.
În asemenea situaţii, de regulă se impune realizarea unui ecran etanş cu dublu rol – rezistenţă şi impermeabilizare -, împreună cu un sistem de sprijinire (temporară sau permanentă) adecvat amplasamentului şi restricţiilor de ordin tehnologic şi legal.
De asemenea, este necesară monitorizarea atentă a comportării incintei în timpul fazelor de excavaţie pentru a preveni accidentele de orice natură sau deformaţiile excesive.
Vecinătăţi sensibile
Un al doilea aspect important este cel al vecinătăţilor sensibile din apropierea incintelor adânci – construcţii în stare degradată, monumente istorice, reţele de utilităţi publice -, care necesită o proiectare atentă şi un program dedicat de monitorizare. Prin acesta se urmăreşte efectul lucrărilor de excavaţie şi, în cazul depăşirii valorilor de alertă, se adaptează metoda de execuţie.
Reţele subterane sau fundaţii vechi
Următorul factor de risc îl reprezintă prezenţa reţelelor subterane sau a fundaţiilor / subsolurilor clădirilor vechi, care, spre deosebire de primele două surse de risc, nu pot fi mereu evaluate înaintea începerii execuţiei propriu-zise. Deşi în multe situaţii ele pot fi înlăturate cu uşurinţă, există cazuri în care eliminarea sau devierea lor conduce la costuri şi întârzieri importante, la schimbarea tehnologiilor de execuţie a lucrărilor subterane sau chiar şi a modificării arhitecturii / structurii de rezistenţă a construcţiei.
Natura terenului de fundare
Ultimul factor de risc amintit este cel al naturii terenului de fundare. Deşi în Bucureşti straturile superficiale au proprietăţi relativ bune (comparativ cu alte zone ale ţării unde sunt prezente pachete adânci de pământuri sensibile la umezire sau de straturi puternic compresibile), sunt numeroase situaţii în care se interceptează straturi puternic neomogene, pământ contaminat sau umpluturi antropice în curs de degradare, situaţii care trebuie tratate cu deosebită precauţie, adoptarea unei soluţii de fundare neadecvate putând avea consecinţe grave, în special în ceea ce priveşte tasările de lungă durată.
* * *
Ca şi exemple concrete, domnul Cristian Lucaciu menţionează două lucrări recente ale SBR Soletanche Bachy Fundaţii la care unele dintre riscurile menţionate anterior au condus la măsuri complexe de adaptare a proiectului.
La parcarea subterană din Piaţa Universităţii (2011) s-au descoperit zidurile îngropate ale unei biserici chiar pe amprenta parcării. Pentru a proteja situl arheologic, s-a luat decizia reconfigurării parcării, materializată prin micşorarea amprentei şi, implicit, a numărului de locuri de parcare.
La lucrarea Park Lake Plaza (2014) s-a descoperit un strat de umplutură în curs de degradare, pe o arie de aproximativ 1.5 hectare, la cota de fundare a mall-ului, ca rezultat al activităţii unei foste fabrici. În pofida extinderii mari, situaţia nu fusese relevată anterior în studiul geotehnic. Stratul a fost evacuat, în locul lui realizându-se umpluturi controlate pe o adâncime maximă de 3 m, ceea ce a dus la întârzieri importante ale execuţiei lucrărilor subterane.