Banner paste 2026

Forte Partners investesc peste 100 milioane de euro în dezvoltări imobiliare

2015-07-22-00 coverUn grup de investitori autohtoni, asociaţi sub umbrela Forte Partners, dezvoltă în Bucureşti proiecte imobiliare a căror valoare cumulată depăşeşte 100 milioane de euro.

Cel mai mare proiect, care presupune o investiţie totală de circa 85 milioane de euro, vizează construcţia unui ansamblu de birouri în zona Orhideea, pe o parte din terenul fostei fabrici de pâine Spicul.

Proiectul de birouri de clasa A, denumit The Bridge, va dispune de o suprafaţă închiriabilă de peste 56.000 de metri pătraţi în două clădiri cu zece etaje. Ansamblul va fi certificat în sistem LEED.

Geo Mărgescu, fondator şi CEO Forte Partners, a declarat că în primul trimestru al anului viitor urmează să demareze construcţia primei clădiri, cu o suprafaţă închiriabilă de 36.000 de metri pătraţi, respectiv peste 3.000 de metri pătraţi per etaj. Investiţia se ridică la circa 60 milioane de euro. În prezent, proiectul este în curs de avizare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire până la sfârşitul anului.

În paralel, Forte Partners mai dezvoltă şi un proiect de birouri mai mic lângă staţia de metrou Ştefan cel Mare. Acesta presupune construcţia unei clădiri cu 9 etaje şi o suprafaţă închiriabilă de aproape 8.000 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de circa 10 milioane de euro. În prezent se lucrează deja la fundaţia clădirii.

Totodată, Forte Partners mai dezvoltă şi trei ansambluri rezidenţiale de lux de mici dimensiuni (până în 10 apartamente), situate în zone centrale ale Bucureştiului.

Investitorii deţin un vast portofoliu de terenuri în diverse zone din Capitală, printre care şi terenul fostei fabrici de bere Griviţa, de lângă staţia de metrou Basarab. După demolarea unora dintre vechile clădiri industriale, aici urmează să fie dezvoltat un proiect imobiliar mixt, cu spaţii de birouri şi de retail. Noul proiect va îngloba şi trei dintre clădirile industriale, care vor fi restaurate. În prezent, este în curs de elaborare conceptul, precizează domnul Mărgescu.

Partenerii mai deţin şi un teren de 8.200 de metri pătraţi, situat pe Bulevardul Barbu Văcărescu. Aici ar putea fi dezvoltat un proiect rezidenţial sau de birouri.

Printre acţionarii Forte Partners se mai numără omul de afaceri Ionuţ Dumitrescu (fondatorul companiei de consultanţă imobiliară Eurisko, vândută în anul 2008 către CBRE) şi familia Jabra (fondatorii afacerii Nova Brasilia, vândută către Kraft Foods).

La rândul său, Geo Mărgescu a fost implicat în dezvoltarea unor proiecte imobiliare de anvergură, precum Europolis Logistic Park, sediul central al Millennium Bank şi clădirea de birouri Louis Blanc.

 

Etichete:
Sus