Oferte locuri de munca top

Fondul Junker de Investiţii Strategice, aprobat de Consiliul European

start_up_48376400Consiliul European şi Parlamentul au ajuns la o înţelegere în privinţa EFSI, Fondul European de Investiţii Strategice propus de comisia Juncker la sfârşitul anului 2014.

Fondul ar putea deveni activ în a doua jumătate a anului 2015, potrivit unui comunicat al Consiliului European.

“În actualul context economic, avem o mare nevoie de creştere a investiţiilor”, a declarat Janis Reirs, ministrul leton de finanţe şi preşedintele Consiliului. Cu o capacitate mărită de garantare noul fond va crea condiţiile pentru implicare sectorului privat în investiţii.

EFSI va aduce un plus de 300 de miliarde de euro investiţi, potrivit estimărilor făcute de autorităţile euroepen.

Fondul este constituit din 16 miliarde de euro reprezentând garanţii din bugetul UE şi 5 miliarde de euro din partea Băncii Europene pentru Investiţii. Pentru a asigura plata eventualelor garanţii un fond de garantare va fi stabilit pentru a atinge chiar şi 8 miliarde de euro.

Fondul de Investiţii Strategice a fost programat pentru o perioadă de patru ani. Vor putea fi finanţate proiecte din transport, energie şi infrastructură broadband, educaţie, sănătate, cercetare etc.

În perioada următoare proiectul va ajunge la Parlamentul European pentru un vot în primă lectură programat pe 24 iunie. Acordul final asupra EFSI este aşteptat înainte de sfârşitul lui iunie el intrând în vigoare la începutul lunii iulie. Primele operaţiuni prin EFSI ar putea fi aprobate la mijlocul lunii septembrie, potrivit calendarului prezentant de Consiliul European.


Etichete:
Sus