Solplanet x AeroFix

Fiscul vrea să ştie câţi bani ai în cont

fiscBăncile ar putea fi obligate să facă publice date cu caracter personal, dacă va fi pus în aplicare un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul procedural fiscal.

Proiectul de ordonanţă prevede că „instituțiile de credit au obligația să transmită lunar, în mod automat, organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea. Procedura de transmitere a informațiilor se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice la propunerea preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscal”.

Dacă va fi promulgată sub forma ei actuală, “ordonanță va aduce prejudicii atât libertății cât și siguranței cetățenilor ale căror date sunt făcute publice. În plus se crează un precedent grav pentru alte reglementari viitoare”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Academia de Advocacy şi ai Coaliţiei 52.

Proiectul de ordonanţă încalcă o serie de drepturi fundamentale garantate de Constituţie (dreptul la viaţă privată și la intergritate psihică), precum şi legea 58/98, care prevede obligativitatea băncii de a păstra confidenţialitatea tuturor tranzacţiilor şi serviciilor oferite, respectiv legea 51/98, care enunţă excepţiile aplicate legii anterioare, mai spun reprezentanţii societăţii civile.

În motivaţia proiectului de ordonanţă de urgenţă, Ministerul Finanţelor argumentează că a avut în vedere “necesitatea constituirii unei baze de date la nivelul administraţiei fiscale în scopul combaterii evaziunii fiscale, cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită”.

Organizaţiile neguvernamentale au solicitat Ministerului să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectului de act normativ.

Sus